Chimia femeii sau Cum se acreşte borşul, aşa şi bărbatul

Mă pregătisem să scriu ceva „drăguţ” de Ziua Femeii, dar se vede treaba că drăgălăşenia se încăpăţînează să se sustragă destinului meu de autor.

Împunsă de o discuţie pe facebook, mintea mea a luat-o pe cîmpiile bizarei noastre condiţii de femei. O amică a postat un comentriu despre faptul că în unele zone rurale din România, femeile încă se mai încruntă la borş şi ţipă la el ca să se acrească. Eu am comentat că e o bună reţetă, de aplicat dacă vrei să se întîmple acelaşi lucru şi bărbatului. Era o joacă – din păcate, extrem de adevărată! Reacţiile – extrem de serioase! – ale colocutoarelor, mai ales, m-au făcut să regret faptul că trăim ca prizoniere ale unor clişee pe care nici măcar nu le pricepem pînă la capăt. Astfel, s-a născut ceea ce scriu acum.

Trăim fără să ne luăm în seamă.

Fîlfîim din gene ca să aşezăm cît mai bine rimelul şi nu mulţumim ochiului pentru miracolul de a vedea.

Ne gîndim să ne îndesăm sînii insuficienţi cu silicoane şi nici prin cap nu ne trece să contemplăm momentul în care, în viaţa intrauterină, zigotul a decis că va fi femelă şi s-a transformat în ceea ce urma să fim noi.

Sugem burta în oglindă, transpirăm în săli de sport şi ne împachetăm în corsete fără habar că formele feminine se datorează estrogenului
sau că starea de spirit zilnică ne e influenţată de hormoni şi neurotransmiţători.

Trăim într-o cultură vizuală bombardată zilnic de forme feminine artificializate şi ne lăsăm asediate de ţîţe, buci, craci şi buze siluite către o estetică îndoielnică, nemaiavînd vreme să respectăm miracolul aşezat dincolo de frunte, în care două miliarde de neuroni, în conexiunile lor
inumerabile, ne fac să funcţionăm şi să fim noi însene.

Dacă în preajma noastră se găseşte vreun partener, mai devreme sau mai tîrziu va cădea şi el pradă lipsei de grijă pentru noi cu care trăim. (Nu vreau să spun că bărbaţii sînt îngeri! Şi ei trăiesc la fel şi poate vom vorbi despre asta. Am, totuşi, convingerea că schimbarea în bine începe cu
propria ogradă.)

Sîntem asemănătoare bărbaţilor în primele 8 săptămîni de viaţă intrauterină.

Atît!

În următoarele 10 săptămîni, fătul mascul trece printr-o serie de procese de defeminizare şi masculinizare, esenţa lor fiind o baie de testosteron, care contribuie la apariţia în sistemul lor nervos central unei zone de două ori mai mari decît la femele dedicată – surpriză! – sexului! Această zonă e responsabilă de faptul că adultul între 20 şi 30 de ani se gîndeşte de extrem de multe ori, zilnic, la sex. În acelaşi interval de vîrstă, femeile se gîndesc o dată pe zi la intimitate, iar în perioadele fertile, de circa 4 ori.

„Cheia” feminităţii e estrogenul. Pelvisul mai lat, dezvoltarea accentuată a glandelor mamare (la cele mai norocoase dintre noi), fineţea
pilozităţilor pe suprafaţa pielii, părul care pare mai ataşat de cap decît la congenerii noştri masculi, lubrifierea vaginală – sînt, toate, lucrarea
estrogenului. Iar absenţa lui din organism, în perioada perimenopauzei, conduce la neajunsurile ştiute ca şi la fragilizarea sistemului osos.

Multă lume crede, nejustificat, că testosteronul e apanajul masculilor. Nimic mai greşit! La pubertate, nivelul testosteronului în organismul feminin creşte de 4 ori – de aici şi stările de irascibilitate, ca şi tendinţa fetelor de a se „închide” în sine. La băieţii între 9 şi 15 ani, în schimb, testosteronul explodează, iar aportul lui, mărit cu circa 25%, dă naştere tuturor încăierărilor, gesturilor rebele şi interesului nestăvilit
pentru explorarea sexualităţii.

Atenţie la cea de a doua săptămînă a ciclului menstrual!
Înainte de ovulaţie, testosteronul se găseşte la cel mai înalt nivel în organismul feminin. În acelaşi timp, endorfinele – neurotransmiţătorii cu efect calmant – scad dramatic. Pe lîngă simptomele fizice de balonare şi un anume discomfort la nivelul sînilor, apar stările de irascibilitate, anxietate, tristeţe nejustificată sau senzitivitate crescută. E perioada în care ne pot da lacrimile de duioşie dacă vedem o floare sau un pui de căţel, dar şi cea în care putem avea cele mai teribile explozii verbale. Dacă locuiţi în zonele în care e nevoie de încruntări şi zbierete pentru a acri borşul, acum e momentul să-i daţi bătaie fără milă! O să vă răcorească, fără consecinţe. Dacă, în schimb, sînteţi prizonierele mediului urban şi fericitele părţi ale unei relaţii pe termen lung, respiraţi de trei ori înainte de „explozie”! Asta este pricina din care se spune că durata şi calitatea unei căsnicii este direct proporţională cu numărul de dăţi în care femeia şi-a muşcat limba. Asta nu înseamnă să adoptăm „poziţia ghiocelului” şi să o menţinem o viaţă – înseamnă, pur şi simplu, să controlăm impulsuri facilitate de organismul nostru, care,
lăsate să dănţuiască în comportamente fără hăţuri ne pot face viaţa harcea-parcea!

Furia şi agresivitatea verbală la adresa partenerului ocupă primul loc între factorii care duc la eşecul relaţiilor intime.

Enervată, nemulţumită, agasată de un gest sau un cuvînt al partenerului, femeia devine indisponibilă pentru cel puţin 24 de ore! Bărbaţii au nevoie de 2 minute pentru a fi „apţi combatanţi” – veselia penisului e hidraulică pură! Fiziologia feminină are un impact mult mai mare
asupra stărilor ei – şi invers! – şi de-asta e nevoie ca noi să ne cunoaştem resorturile şi să le putem gestiona!

Ca să ajungă la orgasm, o femeie are nevoie de un timp de 3 pînă la 10 ori mai îndelungat decît partenerul ei. Cu cît e mai îndrăgostită, cu cît
relaţia e mai „proaspătă” şi încrederea mai mare, cu atît şansa de relaxare şi atingere a plenitudinii e mai aproape. Sub inundaţia de dopamină şi oxitocină, neurotransmiţătorii care blochează centrii panicii şi ai temerilor şi stimulează circuitele plăcerii, creierul feminin – unul din principalele ei organe sexuale – e gata de interacţiune.

Pentru cele care se găsesc într-o relaţie pe termen lung – carevasăzică, mai lungă de 8 luni, cînd faza narcotică a iubirii tinde să se tranforme în ataşament şi dragoste profundă – e nevoie de o îmbrăţişare de 20 de secunde pentru ca sistemul nervos să înceapă producţia susţinută de
oxitocină, substanţa încrederii! Şi dacă oboseala sau circumstanţele ne împiedică de la alte activităţi mai de impact, cele 20 de secunde pe zi ne vor ajuta să mergem mai departe, alături de partenerii noştri.

Mă aşezasem să scriu pentru femei, dar iată-mă, ca aproape mereu, scriind şi pentru bărbaţi!

Pentru că noi toţi, indisponibili 20 de secunde pe zi, ne putem acri reciproc viaţa, mutîndu-ne în altă ciorbă, care se va împuţi la fel
de repede.

Cînd vă vine a încruntare şi zbieret, încercaţi o îmbrăţişare prelungă. Face minuni!