Cum să ucizi o mare dragoste

Marea dragoste – pentru aceia dintre noi care sînt extrem de pregătiţi şi de perseverenţi – e, adesea, rodul unei munci titanice. Pentru a preface în vîlvătaie pură, nemuritoare, mica scînteie care a fost la început, e nevoie de educaţie, instrucţie, cultură sexuală, cultură psihologică, răbdare, flexibilitate, înţelegere, dorinţă neţărmurită de a evolua, deschidere permanentă către celălalt, abilitatea de a lăsa deoparte sinele nesăţios de atenţie şi a-ţi întoarce întreaga fiinţă în direcţia partenerului, echilibru între „eu” şi „noi”, eleganţă, compasiune, simţ al ritmului în cuplu, imaginaţie, sensibilitate. Lista rămîne deschisă.
Dar cîţi dintre noi sîntem pregătiţi? În cîţi dintre noi se întîlnesc perseverenţa şi vocaţia constructivă?
Celor mai mulţi dintre noi marea dragoste „ni se întîmplă”. Şi, fie că sîntem conştienţi de minunea care ne-a cuprins, fie că aruncăm ocheade înfrigurate către întîmplarea din viaţa noastră de parcă am privi o fiară în cuşcă, fie că, pur şi simplu, avem prea multă treabă ca să ne mai gîndim cît de rar şi special e faptul că bătăile inimii ni se modifică doar la vederea unei alte fiinţe, ne trezim că ucidem iubirea. Explicaţiile pot fi multiple, de la nepricepere, la spaimă, de la impulsivitate la groaza de a pierde libertatea sinelui, de la stîngăcie la confuzia gravă între demnitate şi orgoliu, de la incapacitatea de a evolua la competiţia prost înţeleasă.
M-am decis să scriu despre asta pentru că am văzut prea des ani întregi irosiţi în uciderea iubirii. Oamenii traumatizaţi de astfel de întîmplări îşi revin greu, iar dacă o fac sînt marcaţi pentru tot restul vieţii – ei sînt, de obicei, partenerii condamnaţi să spere, să ierte şi să le facă celorlalţi sarcina măcelăririi tot mai grea. Merită să aibă o listă-diagnostic, drept sprijin preţios pentru a detecta calea aleasă de partener (pentru că, orbiţi de marea iubire, şi-ar putea irosi decenii doar pentru a adînci şi mai mult o rană, cînd ar putea pune energia în vindecare şi reconstrucţie).
Pe de altă parte, dacă tot există oameni cu vocaţii distructive, măcar să ştie şi ei cum se procedează sistematic la hăcuirea unui sentiment şi a partenerului implicat în proces. Ce rost ar avea să faci un lucru pe jumătate, cînd îţi poţi asigura pe viaţă aura de măcelar profesionist al iubirii?! La felul în care merge lumea astăzi, nu m-ar mira ca asta să devină o ocupaţie de viitor, ca un fel de terapie pentru cei pe care sufletul îi încurcă în trăirea eficientă a vieţii. (În cele din urmă, de ce ţi-ai pierde vremea holbîndu-te în ochii omului iubit, cînd poţi face bani sau te poţi distra „fără obligaţii”?!)
Demersul este unul simplu, în trei paşi:
1. Ucide încrederea.
Minciuna, desigur, e cel mai cunoscut dintre instrumente, dar eficienţa ei trebuie potenţată prin consecvenţă. Minţi aşa cum respiri – de la micile nimicuri de timpul „Am uitat să cumpăr ce am promis; am avut o zi grea la birou” pînă la „Am avut o şedinţă lungă şi n-am putut suna să-ţi spun că întîrzii.” (asta, desigur, în timp ce în cele două-trei ore de întîrziere, te-ai angajat în activităţi mai mult sau mai puţin sexuale cu altcineva).
Speranţele frînte sînt aici extrem de recomandabile! Cînd o relaţie începe cu lungi şi sclipicioase promisiuni despre o viaţă împreună, cu planuri detaliate pe termen lung (legate adesea de familie şi alte posesiuni) e important să ai grijă ca nimic să nu se îndeplinească. (Da, la început părea că ar fi „fun” să ai în preajmă copii, dar dat fiind că strigă mult şi tare şi că nu sînt numai pentru Crăciun, să-i ai decor la brad, acum e o prioritate cariera – n-are nici o importanţă ce crede partenerul!) Cei mai talentaţi şi mai subtili pot ajunge pînă acolo încît să promită ferm lucruri despre care au certitudinea că nu le vor îndeplini niciodată – asta, deja, se poate numi geniu!
Înşelăciunea îşi are şi ea rostul ei. Dacă, totuşi, iubirea e prea mare, s-ar putea ca ea să se dovedească o armă cu două tăişuri, iar partenerul, îndrăgostit şi devotat, să fie dispus să te ierte. Mix-ul imbatabil îl sintetizează perfect Adrian Păunescu în versurile: „Am să te-nşel în fiecare noapte şi-ai să mă ierţi în fiecare zi!” Desigur, de fiecare dată, cu promisiunea că a fost o greşală prostească şi nu se va mai repeta în ruptul capului. Perseverenţa e cheia! Chiar dacă o mare dragoste are darul de a putea cicatriza o inimă frîntă, la un moment dat, cînd nici nu sperai, ea va înceta să mai bată (cel puţin, nu pentru tine – slavă domnului!)
Ce-am înşirat pînă acum e pentru începători. Adevăraţii călăi ai iubirii, oamenii de vocaţie, recurg la manevre mult mai subtile.
Foloseşte mărturisirile pe care ţi le-a făcut partenerul tău în momente de intimitate pentru a-l răni, a-l diminua, a-i lăsa urme de gheare pe suflet. De pildă, l-a pus năpasta să îţi mărturisească despre relaţia dificilă dintre părinţi, despre strigătele mamei, despre volatilitatea tatălui? Mină de aur! La prima ocazie, cînd a ridicat tonul cît de puţin, tu, răcneşte-i în faţă: „Eşti exact ca maică-ta! Relaţia asta o să se ducă dracului din cauza ta!” sau „Eşti un nenorocit ca şi curvarul de taică-tu!” (iar dacă încăierarea are loc după ce partenerul a avut o zi grea şi, venit acasă, doar şi-a ieşit un pic din fire – e punct ochit, punct lovit! Brava!) Iar dacă aveţi si public – să zicem chiar dintre cei implicaţi în confesiunile necugetate, gata ca relaţia dintre partener şi acesta să fie pe veci periclitată – te apropii deja de măestrie!
Dispari ori de cîte ori are nevoie de tine – e unul dintre cele mai dureroase şi de neuitat lucruri pe care le poţi face! Are o problemă la birou şi vrea s-o discute? Tu du-te la crîşmă sau la teatru. Are un deces în familie? Exprimă-ţi condoleanţele, cum ar face şi portarul blocului, apoi pleacă în concediu (măcar unul scurt). Te invită să mergeţi împreună la un eveniment important (o cină cu şefii, o nuntă a unui apropiat)? Tu ai altceva planificat cu jumătate de an înainte. Iar dacă prin preajmă se iveşte altcineva – un prieten apropiat, o rubedenie mai de doamne-ajută – e musai să fii vexat, să te simţi lezat că ea/el a preferat pe altcineva „în locul tău” şi să faci un scandal monstru, să te ţină minte!
Uită – ziua de naştere e prima care trebuie dată uitării: numără-te printre ultimii care îi fac urări. De cadouri nici nu poate fi vorba! Uită, la grămadă, onomastica, ziua în care v-aţi cunoscut, aniversarea căsătoriei (asta, da!), amintirile comune de orice fel. Asta, fireşte, în timp ce îţi aminteşti perfect cîţi pui a făcut căţeaua unei cunoştinţe sau cînd trebuie să îţi înlocuieşti cauciucurile.
Ucide speranţa! Ucide nu numai amintirile pe care le-aţi avut, dar şi pe cele care ar putea apărea – orice călătorie în care aţi vedea lucruri noi, orice mică activitate pe care aţi putea-o avea împreună, orice aspiraţie sau încercare de a întreprinde ceva amîndoi, trebuie negreşit ucisă din faşă!

2. Ucide intimitatea
Veţi spune că asta e una dintre cele mai dificile încercări! Aş! Ucigaşii autentici ai marilor iubiri sînt cei care, de dragul dezastrului total şi ireversibil, înainte de toate, se reprimă pe ei – se siluiesc, se exilează din paradisul pe care l-au încercat cu degetul cînd au acceptat să fie iubiţi pasional, cu dăruirea şi căldura capabile să creeze un început de lume, la care au răspuns ca atare. Deci – gata cu împărtaşirea vinului dulce al armoniei în intimitate! Să mai gustăm şi puţină mătrăgună!
Fără sex! Fie te doare capul, fie eşti prea obosit, fie e prea importantă ziua de mîine pentru a te bucura de cea de azi, fie că e mai important să fii călau sau victimă, mama cuiva sau prietena altcuiva în loc de a fi partenera cuiva, fratele cuiva sau amicul cu un umăr liber pentru lacrimi ale cuiva decît partenerul cuiva – orice motiv e bun pentru a reduce la 0 numărul de contacte sexuale!
Nu vă atingeţi – sub nici o formă! – partenerul! Şi dacă i s-a făcut rău şi a căzut – e mai bine să chemaţi ambulanţa: atingerea paramedicilor nu are nimic erotic! Să nu mai vorbim despre, de pildă, privitul la televizor – e critic să nu aveţi aceleaşi programe preferate, dar, dacă, doamne fereşte, se întîmplă, e de dorit să staţi fiecare la cîte un capăt al canapelei de 3 locuri sau, mai bine, unul pe un fotoliu, celălalt – în altă parte. Orice tip de compromis cum ar fi: să ne cocoloşim şi măcar pentru o seară să împărţim aceeaşi pătură (ca la început), sau (şi mai rău!) să ne ţinem în braţe va da apă la moara marii iubiri! Vor urma priviri, atingeri, răscoliri – şi înainte să îţi fi dat seama te trezeşti în vîltoarea iubirii pasionale! De neiertat! Cum am zis, aşa ceva trebuie înăbuşit din faşă!
Fie chiar şi privirea erotică e cu desăvîrşire interzisă! Ce să mai spun despre cuvinte?! Dacă iubita/soţia (pe calea sigură de a deveni „fosta”) defilează în ţinută sumară prin casă, sub pretexte absurde cum ar fi să hrănească pisica sau să îşi ia uscătorul de păr din baie – trebuie privită ca un cartof expirat! Silueta celui care e pe cale să devină „fostul”, oricît ar fi de apetisantă, cînd iese de la duş şi, poate, are nevoie de un pahar de apă din bucătărie – trebuie privită ca o pereche de pantofi second-hand, fabricaţi în China! „Cît de frumoasă eşti!” e un vers prea mieros – să fie numai la Clapton sau la autohtonul Coabiţă! „Iubitul meu drag şi frumos!” – sînt cuvinte pe care i le adresezi numai motanului (cînd doarme).
Gătitul împreună e o piedică importantă în calea uciderii iubirii – luaţi aminte! Dacă se arde la deget şi prima reacţie – necontrolată – e, ca pe vremuri, un sărut, ca să îi treacă?! Dacă e un pic de sos de roşii care se scurge inconştient pe o mînuţă?! Dacă se apleacă un pic şi, pe sub halatul de casă, i se bănuiesc formele care odinioară te făceau să-ţi laşi casa şi pămîntul (valabil pentru ambele sexe)?! Un sărut inocent, o atingere pasională (fie şi involuntară), nişte cuvinte rostite aiurea – mai pot ţine în viaţă iubirea. La ce bun?!
Mersul la mare, la fel ca baia împreună sau sauna sau mersul la băi termale – e prăpăd! Dacă te uiţi la silueta ei mergînd către apă şi te gîndeşti: „Femeia mea!” în timp ce citeşti dorinţă şi frustrare în ochii tuturor celor de pe plajă?! Dacă îl vezi în piscina hotelului, dezvăluindu-şi, printre altele, talentul la „Fluture” şi te farmecă din nou?! Mai bine vă feriţi şi scoateţi cu forcepsul sau instrumente de extracţie mai ascuţite şi mai ferme tot ce înseamnă „împărtăşire” din viaţa comună.
Nu prieteni, nu petreceri, nu serate, nu evenimente culturale, nu – nimic! Nu şi nu! Cum ziceam mai devreme, nici măcar înmormîntări!

3. Ucide comunicarea
Să nu fim atît de naivi încît să credem că încrederea ucisă şi intimitatea sacrificată pe rugul înaltului ideal al măcelăririi iubirii înseamnă mare lucru! Mai rămîne blestemata de comunicare – pentru că sîntem fiinţe sociale avem o nevoie necontrolată de a împărtăşi emoţii, trăiri, sentimente, informaţii, ceea ce ne provoacă intelectual, ce ne incită afectiv, ce ne inspiră, ce ne răneşte.
Greşeşte la capitolul ăsta şi mare iubire, în dorinţa ei necuprinsă de a-şi reveni, va găsi motive să supravieţuiască! Partenerul va avea ocazia să se scuze pentru că îşi pierde viaţa, astfel: „E adevărat că nu mai avem intimitate, dar ne place aceeşi muzică, adorăm aceleaşi mîncăruri, ne sfătuim atît de bine!” Şi agonia va dura ani. Mai e şi situaţia incredibilă în care îl suni şi îi comanzi un pachet de ţigări la domiciliu, în timp ce el e cu amanta în maşină şi îţi răspunde amabil: „Ok! Cum să nu!” Iar concluzia ta este, „viaţa noastră, aşa cum era, era una ok.” Şi delirul poate dura între doi şi şapte ani!!!
Aţi început relaţia pentru că vă plăceau filmele de artă? E simplu! Nu le mai vizionaţi împreună!
V-aţi văzut prima dată într-un cerc de prieteni cărora le plăcea jazz-ul?! Puneţi-i pe raft – pînă cînd vă regăsiţi, fireşte, fiecare pe sine şi niciodată împreună, cercurile se vor fi schimbat, locaţiile se vor fi modificat, lucrurile vor fi redevenit aşa cum au fost non-împreună!
Nu asculta nimic din tot ce îţi spune. Nu verbaliza nimic din ceea ce simţi. Dacă încearcă să îşi exprime sentimente sau, mai bine, temeri, latră cît mai rapid: „TU şi numai tu! Nu poţi vorbi despre nimic altceva! Mă plictiseşti!” Dacă îşi exprimă o temere legată de tăceri prea dese şi prea dense, despre imposibilitatea aparentă de a împărtăşi, despre evoluţia voastră divergentă – nu ezita să replici dur şi implacabil: „E problema ta!”
Dar să ne ridicăm mai sus de genunchiul broaştei!
Fă-i prietenii (mai ales pe cei de o viaţă) cu ou şi cu oţet – tîrnoseşte-i, denigrează-i, bate-ţi joc de ei, şterge-te pe unde nu te bate soarele cu interesele lor comune sau (şi mai bine) cu realizările lor! Ai tras lozul cîştigător al distrugerii!
Foloseşte orice ocazie ca să faci din partenerul/ partenera ta o epavă emoţională, minîndu-i fiecare bornă de încredere în sine!
Replica ucigaşă care nu are egal (şi nici uitare): „Tu eşti cel mai rău lucru care mi se putea întîmpla!”
Altminteri, cînd te întreabă: „Nu-i aşa că mai trebuie să slăbesc un pic?!” tu să îi latri în schimb: „Eşti ca un ardei gras umplut cu sila! Nu mai e nimic de făcut!” Cînd încearcă să caute comfort şi apreciere în ceea ce îi răspunzi, întrebîndu-te: „Am riduri? Am faţa gris de la fumat?!” Tu să dai din cap ca şi cînd ai avea în faţă un bolnav de cancer în fază terminală, căruia îi transmiţi mesajul: „Urîţenia ta ar ucide orice erecţie estetică! Chiar şi pe cea a urîtului!”
Cînd va vrea să discute despre încrederea cu care aţi început sau pasiunea erotică pe care aţi împărtăşit-o e o replica de geniu: „Nu vreau să vorbesc despre asta!”

Dragii mei de ambe sexe!
Asta se întîmplă în fiecare zi, în vieţile noastre – evitaţi sau daţi-i înainte, după gust!