Frost/ Nixon de Dimbovita

Alaltăieri, cînd Mihai Gâdea anunţa la „Sinteza Zilei” că îl va avea invitat, peste 24 de ore, pe actualul Prim Ministru, Mihai Răzvan Ungureanu, m-a curpins un entuziasm de nedescris! Mi s-a părut primul gest de normalitate jurnalistică din ultimii ani şi speram să deschidă un nou for de dialog între public şi autorităţi. O intervenţie constructivă, dincolo de atacuri veninoase. O autentică dezbatere asupra viitorului societăţii româneşti, dincolo de partizanate. M-am şi repezit pe facebook să-i urez succes şi să-i sugerez nişte întrebări – nu ne cunoaştem personal, nu ne-am întîlnit niciodată, dar, deh!, trăim epoca în care un „like” ne poate rezolva cele mai arzătoare probleme de comunicare. Pentru prima dată după un amar de vreme, am avut aşteptări.

De ce?

Îmi place moderatorul Mihai Gâdea. Mi-a plăcut mult din momentul în care l-am văzut primele dăţi pe ecran, prezentînd ştirile, noaptea tîrziu – avea un fel de patină de civilizaţie, care, dincolo de timiditatea care îi dădea stînjeneala aferentă începutului, îl făcea extrem de agreabil. În momentul în care a fost „upgradat” să modereze, mi s-a părut că propunerea de tipologie cu care vine poate crea un alt standard în televiziune. Pe vremuri, Marius Tucă, pentru a-i depăşi timiditatea, se folosea de tupeu. Stîngăcia, cu rădăcini într-o natură sensibilă şi hrănită
cu informaţie superficială, era acoperită cu un strat gros de comportament de tarabă. Trist. Şi de succes. (Dar ştim de la Hannibal the Cannibal că „începem să ne dorim ceea ce vedem în fiecare zi”!). Apariţia lui Gâdea, aşadar, era salutară. M-a cucerit definitiv prin faptul că, o bună bucată de vreme, l-a avut invitat permanent la „Sinteza Zilei” pe Octavian Paler – faptul în sine ar fi putut fi opţiunea producătorilor sau a postului, dar delicateţea în investigare, atenţia la interlocutor, graţia conversaţiei, îi aparţineau tînărului Mihai Gâdea, care promitea să fie o prezenţă îndelungată, constructivă şi elegantă pe micile noastre ecrane.  Astăzi, în pofida faptului că filozoful a fost înlocuit cu o paletă de figuri de carnaval, amestecate, la iuţeală, cu o seamă de jurnalişti de calitate aflaţi pe statul de plată al trustului (cum sînt Oana Stancu sau Adrian Ursu), Mihai Gâdea tot îmi place – şi chiar dacă văd cum i se îngustează perspectiva pe măsură ce aplombul creşte, tot mi se pare o figură frecventabilă. Una dintre cele extrem de puţine aflate pe ecranele româneşti.

Pe Mihai Răzvan Ungureanu l-am cunoscut demult, la începutul anilor `90, cînd, tînăr absolvent fiind, fusese invitat de regretatul Iosif Sava într-una, apoi într-un set de emisiuni. O întîlnire frugală, dar pe care am ţinut-o minte. Mi s-a părut un tînăr întru totul remarcabil. Pe parcursul lui în administraţia centrală, în ciuda unor gesturi politice încă inexplicabile pentru mine, cum ar fi relaţia cu Partidul Naţional Liberal, mi s-a părut una dintre puţinele figuri publice de calitate extrem de bună – construit pe o educaţie impecabilă şi o instrucţie cu multe
orizonturi internaţionale, omul este o bună contra-propunere la tipologia consacrată a politicianului de Dîmboviţa, care pînă şi prin ecran duhneşte a secărică şi usturoi din mici. E, mi se pare mie, puţin susceptibil de a se înhăita şi a se încovoia de spate în schimbul unor meschine stipendii – în cele din urmă, din poziţia de consultant pentru investitori străini, sau universitar colaborator al unor instituţii europene de prestigiu, ar putea cîştiga mult mai mult. Şi ar înlocui bălăcăreala din viaţa publică cu liniştea bibliotecii sau plenitudinea de a te găsi în faţa unor amfiteatre pline de studenţi.

Aşa se explică de ce am aşteptat cu nerăbdare întîlnirea dintre doi oameni pe care îi admir. Îmi era dor de un dialog dinamic şi inteligent.

Cu atît mai mult mi se frînge inima cînd scriu că am avut un „Frost/Nixon” de Dîmboviţa!

Am să-mi şi argumentez opinia.

Un talk-show al unei televiziuni de ştiri are drept prim obiectiv servirea interesului public. Interesul public cere lucruri relevante. Interesul publicului cere lucruri distractive, care să placă. Uneori, din deservirea ponderată a acestor două componente, ies emisiuni extrem de reuşite.

Nu s-a întîmplat acest lucru în emisiunea de aseară.

Chiar dacă a avut structură în abordarea conversaţiei, cu întrebări incisive şi inteligente, Mihai Gâdea s-a dezavantajat prin starea de spirit. Ceea ce admir la el cel mai mult – bunul simţ, l-a făcut să îşi construiască un complex faţă de inteligentul, multi-cultivatul Prim Ministru. M-am trezit în faţa unui moderator care se auto-descalifică, numindu-şi propriile intervenţii „bolovănoase”, cînd se referă  la felul în care  formuleză  întrebările publicului. Şi trece uşor peste replici găunoase, doar pentru că sînt elegant formulate!!! Cum se poate să te mulţumeşti cu răspunsuri de tipul „Daţi-mi voie să am încredere în competenţa ANI”?! Antena 3 a prezentat numeroase cazuri în care instituţia
respectivă a dat chixuri majore – iar domnul Gâdea nu s-a încleştat nici un pic în luptă, cu toate argumentele la îndemînă.

Am văzut şi un Prim-Ministru care trage de timp zece minute doar pentru a-i demonstra unui moderator neantrenat în ale semiologiei faptul că valoarea tonului e neglijabilă în interpretare – ceea ce, de la Chomsky încoace, s-a tot arătat a fi profund neadevărat! Căci „tonul face muzica”! În loc să facă spectacol de cultură politică şi cunoştinţe despre dezvoltarea statului, la nivel european, MRU a recurs la strategii ieftine de punere în inferioritate a interlocutorului, reuşind să transmită nimic mai mult decît aroganţă bine temperată.

O afirmaţie perfect legitimă a moderatorului, aceea că nu poţi ignora incompetenţii şi corupţii de la putere, a căror perenitate în funcţie o legitimează un întreg sistem de complicităţi, se cioflegeşte la contactul cu replicile sterile ale PM-ului,  care ne conferenţiază despre nume
proprii şi principii de management în faţa cărora adoarme şi motanul meu (da, da, „sistemele nu se reformează schimbînd persoane”,” statul nu se peticeşte, se construieşte”). Putea, oare, să răspundă unei întrebări – extrem de importante, în esenţă – cu schiţa unei viziuni pe termen lung şi a măsurilor concrete prin care o va atinge? Mă tem că nu vom şti.

Ceea ce mi-a pus capac a fost felul în care a fost abordată povestea soţiei!!!

De cînd am văzut „Bambi” pînă aseară n-am mai plîns aşa! Personaj central: un „medic bun”, cu o carieră super-expusă, încă din 1998, cînd, neplătită, săraca, s-a înfipt în Consiliul de administraţie al unei firme al cărei obiect de activitate „se îndreaptă către nevoile oamenilor simpli”. Gâdea, aşa cum îi zice şi numele, piratul cel rău: „În momentul în care consortul are o carieră şi îşi vede de drum”, incompatibilitatea, clar, e doar rezultatul relei credinţe.

Şi Gâdea, surpriză, tace precum căprioara în păpuşoi!!!

Doamna respectivă poate fi un medic excelent. Este totuşi membră în CA al unui SRL!!!  SRL – adică o societate care, indiferent de obiectul de activitate, are drept obiectiv realizarea de PROFIT!!! Gargara cu nevoile celor defavorizaţi e o jalnică poveste, care în loc să adoarmă copiii, îi enervează! E ca şi cînd ne-ar explica Barack Obama că e normal ca soţia lui, avocatextrem de performant, să fie membră în CA al unei firme satelit a  Exxon! Că, deh, nu e plătită!

Emisiunea s-a terminat şi cred că soţul meu, care se uita în paralel la un meci de fotbal şi o emisiune cu „Recorduri Trăznite” înscrise în Guiness Book, a fost mult mai cîştigat. Nu i-o fi crescut nivelul de informare şi n-o fi simţit o dramatică modificare a epistemologiei personale, dar măcar s-a distrat.

În ce priveşte emisiunea pe care eu am ales să o vizionez, pauza de publicitate, în care s-au înghesuit să apară producători de medicamente, fundaţii, comercianţi de ocazie, dar şi colegii de trust, a fost mult mai interesantă! Căci după asemenea prezenţe, „Digest Duo” era singurul care mă mai putea ajuta să am o noapte fără crampe.

M-am mai convins o dată că la punctele de frontieră cu România ar trebui să scriem: „Lăsaţi în urmă orice speranţă , voi, aceia care intraţi!”