Cam de cînd mă ştiu am urît pozele – mi s-a părut mult mai frumos să ţin minte momente speciale decît se le trag pe celuloid sau în HD.
A trebuit să fiu jefuită constant de oameni, de bucuria clipelor, de fiinţe dragi ca să mă învăţ minte şi să iau cu mine cea mai mică umbră de fericire pe care o văd, cea mai mică undă ne nefericire pe care oamenii de lîngă noi încearcă să o învingă.
Dacă m-a impresionat profund prin ceva Barcelona la sfîrşit de martie, aceia au fost oamenii, stările lor de graţie, chipurile, siluetele lor – un oraş care, cu toate crispările lui, se uită zîmbind spre viitor.
Sper să vă placă!
De obicei, stiu, promovez blogul pe fb – acum e un pic altfel, din pricina dimensiunii pozelor pe care nu vreau sa le stric prin vreun fel de micsorare…
si, da, sper sa funcţioneze!
Mihaela, vreau sa-ti las un semn, sa-ti spun ca am vazut ieri photo-stream-ul si mi-a placut felul in care ai surprins viata in Barcelona, are ceva inedit. Really keen eye!
Multumesc, Cezara!
Intre timp, m-a avertizat o cunostinta din UK ca obiceiul de a pune pe net poze la marimi printabile are darul de a atrage vinatorii de imagini… asa ca, de acum inainte, voi incerca sa micsorez pozele si sa le pun pe blog.
Ma bucur ca ti-au placut 🙂
Eu nu am putut vedea pozele, nu am cont pe facebook… dar am pasit in gand prin toate locurile acelea minunate, pe care le iubesc atat de mult!
Mi-e dor de tine.
Regret din suflet ca nu ai putut vedea pozele! De acum inainte voi face astfel incit sa le pun pe blog.
Te imbratisez!