„”Adevăratele înfrîngeri sînt renunțările la vis.”“

Cum să ucizi o mare dragoste

de

Marea dragoste – pentru aceia dintre noi care sînt extrem de pregătiţi şi de perseverenţi – e, adesea, rodul unei munci titanice. Pentru a preface în vîlvătaie pură, nemuritoare, mica scînteie care a fost la început, e nevoie de educaţie, instrucţie, cultură sexuală, cultură psihologică, răbdare, flexibilitate, înţelegere, dorinţă neţărmurită de a evolua, deschidere permanentă către celălalt, abilitatea de a lăsa deoparte sinele nesăţios de atenţie şi a-ţi întoarce întreaga fiinţă în direcţia partenerului, echilibru între „eu” şi „noi”, eleganţă, compasiune, simţ al ritmului în cuplu, imaginaţie, sensibilitate. Lista rămîne deschisă.
Dar cîţi dintre noi sîntem pregătiţi? În cîţi dintre noi se întîlnesc perseverenţa şi vocaţia constructivă?
Celor mai mulţi dintre noi marea dragoste „ni se întîmplă”. Şi, fie că sîntem conştienţi de minunea care ne-a cuprins, fie că aruncăm ocheade înfrigurate către întîmplarea din viaţa noastră de parcă am privi o fiară în cuşcă, fie că, pur şi simplu, avem prea multă treabă ca să ne mai gîndim cît de rar şi special e faptul că bătăile inimii ni se modifică doar la vederea unei alte fiinţe, ne trezim că ucidem iubirea. Explicaţiile pot fi multiple, de la nepricepere, la spaimă, de la impulsivitate la groaza de a pierde libertatea sinelui, de la stîngăcie la confuzia gravă între demnitate şi orgoliu, de la incapacitatea de a evolua la competiţia prost înţeleasă.
M-am decis să scriu despre asta pentru că am văzut prea des ani întregi irosiţi în uciderea iubirii. Oamenii traumatizaţi de astfel de întîmplări îşi revin greu, iar dacă o fac sînt marcaţi pentru tot restul vieţii – ei sînt, de obicei, partenerii condamnaţi să spere, să ierte şi să le facă celorlalţi sarcina măcelăririi tot mai grea. Merită să aibă o listă-diagnostic, drept sprijin preţios pentru a detecta calea aleasă de partener (pentru că, orbiţi de marea iubire, şi-ar putea irosi decenii doar pentru a adînci şi mai mult o rană, cînd ar putea pune energia în vindecare şi reconstrucţie).
Pe de altă parte, dacă tot există oameni cu vocaţii distructive, măcar să ştie şi ei cum se procedează sistematic la hăcuirea unui sentiment şi a partenerului implicat în proces. Ce rost ar avea să faci un lucru pe jumătate, cînd îţi poţi asigura pe viaţă aura de măcelar profesionist al iubirii?! La felul în care merge lumea astăzi, nu m-ar mira ca asta să devină o ocupaţie de viitor, ca un fel de terapie pentru cei pe care sufletul îi încurcă în trăirea eficientă a vieţii. (În cele din urmă, de ce ţi-ai pierde vremea holbîndu-te în ochii omului iubit, cînd poţi face bani sau te poţi distra „fără obligaţii”?!)
Demersul este unul simplu, în trei paşi:
1. Ucide încrederea.
Minciuna, desigur, e cel mai cunoscut dintre instrumente, dar eficienţa ei trebuie potenţată prin consecvenţă. Minţi aşa cum respiri – de la micile nimicuri de timpul „Am uitat să cumpăr ce am promis; am avut o zi grea la birou” pînă la „Am avut o şedinţă lungă şi n-am putut suna să-ţi spun că întîrzii.” (asta, desigur, în timp ce în cele două-trei ore de întîrziere, te-ai angajat în activităţi mai mult sau mai puţin sexuale cu altcineva).
Speranţele frînte sînt aici extrem de recomandabile! Cînd o relaţie începe cu lungi şi sclipicioase promisiuni despre o viaţă împreună, cu planuri detaliate pe termen lung (legate adesea de familie şi alte posesiuni) e important să ai grijă ca nimic să nu se îndeplinească. (Da, la început părea că ar fi „fun” să ai în preajmă copii, dar dat fiind că strigă mult şi tare şi că nu sînt numai pentru Crăciun, să-i ai decor la brad, acum e o prioritate cariera – n-are nici o importanţă ce crede partenerul!) Cei mai talentaţi şi mai subtili pot ajunge pînă acolo încît să promită ferm lucruri despre care au certitudinea că nu le vor îndeplini niciodată – asta, deja, se poate numi geniu!
Înşelăciunea îşi are şi ea rostul ei. Dacă, totuşi, iubirea e prea mare, s-ar putea ca ea să se dovedească o armă cu două tăişuri, iar partenerul, îndrăgostit şi devotat, să fie dispus să te ierte. Mix-ul imbatabil îl sintetizează perfect Adrian Păunescu în versurile: „Am să te-nşel în fiecare noapte şi-ai să mă ierţi în fiecare zi!” Desigur, de fiecare dată, cu promisiunea că a fost o greşală prostească şi nu se va mai repeta în ruptul capului. Perseverenţa e cheia! Chiar dacă o mare dragoste are darul de a putea cicatriza o inimă frîntă, la un moment dat, cînd nici nu sperai, ea va înceta să mai bată (cel puţin, nu pentru tine – slavă domnului!)
Ce-am înşirat pînă acum e pentru începători. Adevăraţii călăi ai iubirii, oamenii de vocaţie, recurg la manevre mult mai subtile.
Foloseşte mărturisirile pe care ţi le-a făcut partenerul tău în momente de intimitate pentru a-l răni, a-l diminua, a-i lăsa urme de gheare pe suflet. De pildă, l-a pus năpasta să îţi mărturisească despre relaţia dificilă dintre părinţi, despre strigătele mamei, despre volatilitatea tatălui? Mină de aur! La prima ocazie, cînd a ridicat tonul cît de puţin, tu, răcneşte-i în faţă: „Eşti exact ca maică-ta! Relaţia asta o să se ducă dracului din cauza ta!” sau „Eşti un nenorocit ca şi curvarul de taică-tu!” (iar dacă încăierarea are loc după ce partenerul a avut o zi grea şi, venit acasă, doar şi-a ieşit un pic din fire – e punct ochit, punct lovit! Brava!) Iar dacă aveţi si public – să zicem chiar dintre cei implicaţi în confesiunile necugetate, gata ca relaţia dintre partener şi acesta să fie pe veci periclitată – te apropii deja de măestrie!
Dispari ori de cîte ori are nevoie de tine – e unul dintre cele mai dureroase şi de neuitat lucruri pe care le poţi face! Are o problemă la birou şi vrea s-o discute? Tu du-te la crîşmă sau la teatru. Are un deces în familie? Exprimă-ţi condoleanţele, cum ar face şi portarul blocului, apoi pleacă în concediu (măcar unul scurt). Te invită să mergeţi împreună la un eveniment important (o cină cu şefii, o nuntă a unui apropiat)? Tu ai altceva planificat cu jumătate de an înainte. Iar dacă prin preajmă se iveşte altcineva – un prieten apropiat, o rubedenie mai de doamne-ajută – e musai să fii vexat, să te simţi lezat că ea/el a preferat pe altcineva „în locul tău” şi să faci un scandal monstru, să te ţină minte!
Uită – ziua de naştere e prima care trebuie dată uitării: numără-te printre ultimii care îi fac urări. De cadouri nici nu poate fi vorba! Uită, la grămadă, onomastica, ziua în care v-aţi cunoscut, aniversarea căsătoriei (asta, da!), amintirile comune de orice fel. Asta, fireşte, în timp ce îţi aminteşti perfect cîţi pui a făcut căţeaua unei cunoştinţe sau cînd trebuie să îţi înlocuieşti cauciucurile.
Ucide speranţa! Ucide nu numai amintirile pe care le-aţi avut, dar şi pe cele care ar putea apărea – orice călătorie în care aţi vedea lucruri noi, orice mică activitate pe care aţi putea-o avea împreună, orice aspiraţie sau încercare de a întreprinde ceva amîndoi, trebuie negreşit ucisă din faşă!

2. Ucide intimitatea
Veţi spune că asta e una dintre cele mai dificile încercări! Aş! Ucigaşii autentici ai marilor iubiri sînt cei care, de dragul dezastrului total şi ireversibil, înainte de toate, se reprimă pe ei – se siluiesc, se exilează din paradisul pe care l-au încercat cu degetul cînd au acceptat să fie iubiţi pasional, cu dăruirea şi căldura capabile să creeze un început de lume, la care au răspuns ca atare. Deci – gata cu împărtaşirea vinului dulce al armoniei în intimitate! Să mai gustăm şi puţină mătrăgună!
Fără sex! Fie te doare capul, fie eşti prea obosit, fie e prea importantă ziua de mîine pentru a te bucura de cea de azi, fie că e mai important să fii călau sau victimă, mama cuiva sau prietena altcuiva în loc de a fi partenera cuiva, fratele cuiva sau amicul cu un umăr liber pentru lacrimi ale cuiva decît partenerul cuiva – orice motiv e bun pentru a reduce la 0 numărul de contacte sexuale!
Nu vă atingeţi – sub nici o formă! – partenerul! Şi dacă i s-a făcut rău şi a căzut – e mai bine să chemaţi ambulanţa: atingerea paramedicilor nu are nimic erotic! Să nu mai vorbim despre, de pildă, privitul la televizor – e critic să nu aveţi aceleaşi programe preferate, dar, dacă, doamne fereşte, se întîmplă, e de dorit să staţi fiecare la cîte un capăt al canapelei de 3 locuri sau, mai bine, unul pe un fotoliu, celălalt – în altă parte. Orice tip de compromis cum ar fi: să ne cocoloşim şi măcar pentru o seară să împărţim aceeaşi pătură (ca la început), sau (şi mai rău!) să ne ţinem în braţe va da apă la moara marii iubiri! Vor urma priviri, atingeri, răscoliri – şi înainte să îţi fi dat seama te trezeşti în vîltoarea iubirii pasionale! De neiertat! Cum am zis, aşa ceva trebuie înăbuşit din faşă!
Fie chiar şi privirea erotică e cu desăvîrşire interzisă! Ce să mai spun despre cuvinte?! Dacă iubita/soţia (pe calea sigură de a deveni „fosta”) defilează în ţinută sumară prin casă, sub pretexte absurde cum ar fi să hrănească pisica sau să îşi ia uscătorul de păr din baie – trebuie privită ca un cartof expirat! Silueta celui care e pe cale să devină „fostul”, oricît ar fi de apetisantă, cînd iese de la duş şi, poate, are nevoie de un pahar de apă din bucătărie – trebuie privită ca o pereche de pantofi second-hand, fabricaţi în China! „Cît de frumoasă eşti!” e un vers prea mieros – să fie numai la Clapton sau la autohtonul Coabiţă! „Iubitul meu drag şi frumos!” – sînt cuvinte pe care i le adresezi numai motanului (cînd doarme).
Gătitul împreună e o piedică importantă în calea uciderii iubirii – luaţi aminte! Dacă se arde la deget şi prima reacţie – necontrolată – e, ca pe vremuri, un sărut, ca să îi treacă?! Dacă e un pic de sos de roşii care se scurge inconştient pe o mînuţă?! Dacă se apleacă un pic şi, pe sub halatul de casă, i se bănuiesc formele care odinioară te făceau să-ţi laşi casa şi pămîntul (valabil pentru ambele sexe)?! Un sărut inocent, o atingere pasională (fie şi involuntară), nişte cuvinte rostite aiurea – mai pot ţine în viaţă iubirea. La ce bun?!
Mersul la mare, la fel ca baia împreună sau sauna sau mersul la băi termale – e prăpăd! Dacă te uiţi la silueta ei mergînd către apă şi te gîndeşti: „Femeia mea!” în timp ce citeşti dorinţă şi frustrare în ochii tuturor celor de pe plajă?! Dacă îl vezi în piscina hotelului, dezvăluindu-şi, printre altele, talentul la „Fluture” şi te farmecă din nou?! Mai bine vă feriţi şi scoateţi cu forcepsul sau instrumente de extracţie mai ascuţite şi mai ferme tot ce înseamnă „împărtăşire” din viaţa comună.
Nu prieteni, nu petreceri, nu serate, nu evenimente culturale, nu – nimic! Nu şi nu! Cum ziceam mai devreme, nici măcar înmormîntări!

3. Ucide comunicarea
Să nu fim atît de naivi încît să credem că încrederea ucisă şi intimitatea sacrificată pe rugul înaltului ideal al măcelăririi iubirii înseamnă mare lucru! Mai rămîne blestemata de comunicare – pentru că sîntem fiinţe sociale avem o nevoie necontrolată de a împărtăşi emoţii, trăiri, sentimente, informaţii, ceea ce ne provoacă intelectual, ce ne incită afectiv, ce ne inspiră, ce ne răneşte.
Greşeşte la capitolul ăsta şi mare iubire, în dorinţa ei necuprinsă de a-şi reveni, va găsi motive să supravieţuiască! Partenerul va avea ocazia să se scuze pentru că îşi pierde viaţa, astfel: „E adevărat că nu mai avem intimitate, dar ne place aceeşi muzică, adorăm aceleaşi mîncăruri, ne sfătuim atît de bine!” Şi agonia va dura ani. Mai e şi situaţia incredibilă în care îl suni şi îi comanzi un pachet de ţigări la domiciliu, în timp ce el e cu amanta în maşină şi îţi răspunde amabil: „Ok! Cum să nu!” Iar concluzia ta este, „viaţa noastră, aşa cum era, era una ok.” Şi delirul poate dura între doi şi şapte ani!!!
Aţi început relaţia pentru că vă plăceau filmele de artă? E simplu! Nu le mai vizionaţi împreună!
V-aţi văzut prima dată într-un cerc de prieteni cărora le plăcea jazz-ul?! Puneţi-i pe raft – pînă cînd vă regăsiţi, fireşte, fiecare pe sine şi niciodată împreună, cercurile se vor fi schimbat, locaţiile se vor fi modificat, lucrurile vor fi redevenit aşa cum au fost non-împreună!
Nu asculta nimic din tot ce îţi spune. Nu verbaliza nimic din ceea ce simţi. Dacă încearcă să îşi exprime sentimente sau, mai bine, temeri, latră cît mai rapid: „TU şi numai tu! Nu poţi vorbi despre nimic altceva! Mă plictiseşti!” Dacă îşi exprimă o temere legată de tăceri prea dese şi prea dense, despre imposibilitatea aparentă de a împărtăşi, despre evoluţia voastră divergentă – nu ezita să replici dur şi implacabil: „E problema ta!”
Dar să ne ridicăm mai sus de genunchiul broaştei!
Fă-i prietenii (mai ales pe cei de o viaţă) cu ou şi cu oţet – tîrnoseşte-i, denigrează-i, bate-ţi joc de ei, şterge-te pe unde nu te bate soarele cu interesele lor comune sau (şi mai bine) cu realizările lor! Ai tras lozul cîştigător al distrugerii!
Foloseşte orice ocazie ca să faci din partenerul/ partenera ta o epavă emoţională, minîndu-i fiecare bornă de încredere în sine!
Replica ucigaşă care nu are egal (şi nici uitare): „Tu eşti cel mai rău lucru care mi se putea întîmpla!”
Altminteri, cînd te întreabă: „Nu-i aşa că mai trebuie să slăbesc un pic?!” tu să îi latri în schimb: „Eşti ca un ardei gras umplut cu sila! Nu mai e nimic de făcut!” Cînd încearcă să caute comfort şi apreciere în ceea ce îi răspunzi, întrebîndu-te: „Am riduri? Am faţa gris de la fumat?!” Tu să dai din cap ca şi cînd ai avea în faţă un bolnav de cancer în fază terminală, căruia îi transmiţi mesajul: „Urîţenia ta ar ucide orice erecţie estetică! Chiar şi pe cea a urîtului!”
Cînd va vrea să discute despre încrederea cu care aţi început sau pasiunea erotică pe care aţi împărtăşit-o e o replica de geniu: „Nu vreau să vorbesc despre asta!”

Dragii mei de ambe sexe!
Asta se întîmplă în fiecare zi, în vieţile noastre – evitaţi sau daţi-i înainte, după gust!

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Rogu-te, pentru lectura in limba romana avem nevoie de indrumar; cum ajungem sa simtim / traim „răbdare, flexibilitate, înţelegere, dorinţă neţărmurită de a evolua, deschidere permanentă către celălalt, abilitatea de a lăsa deoparte sinele nesăţios de atenţie şi a-ţi întoarce întreaga fiinţă în direcţia partenerului, echilibru între „eu” şi „noi”, eleganţă, compasiune, simţ al ritmului în cuplu, imaginaţie, sensibilitate”?
    Astept continuarea… Super articol!

    anca 3 aprilie 2013 19:54 Răspunde
    • 🙂 Anca – drumul cel mai lung presupune sa traiesti mereu (fara pauze!) cu obsesia de a deveni cea mai buna varianta a ta. Exista si drumul mai scurt al coaching-ului… Cum va place!

      Mihaela Burda 4 aprilie 2013 11:44 Răspunde
  • Da, asa o fi vazut „din-launtrul cetatii”. Dar mai sunt si oameni care sunt de cativa ani pe campurile libere ale celibatului si privesc jinduind spre zidurile cetatii, nevazand exact ce se afla in cetate. Doar aud sau afla despre cupluri sau perechi de fericiti care nu pare sa aiba deloc astfel de probleme( sau daca ele sunt acolo sunt foarte bine ascunse de ochii celorlalti).
    „La felul în care merge lumea astăzi, nu m-ar mira ca asta să devină o ocupaţie de viitor, ca un fel de terapie pentru cei pe care sufletul îi încurcă în trăirea eficientă a vieţii. (În cele din urmă, de ce ţi-ai pierde vremea holbîndu-te în ochii omului iubit, cînd poţi face bani sau te poţi distra „fără obligaţii”?!)”. Asa este , noi ne sinucidem in ficare zi cite putin, asa ca avem toate sansele si premisele sa ucidem tot ce-i nerentabil in jurul nostru.
    Oricum subiectul acesta este destul de sensibil si stufos ca si obiect de studiu teoretic atunci cind practica ne solicita atit de mult.
    Multumesc Mihaela pentru felul atit de documentat si argumentat in care pui degetul pe rana.

    iris40 4 aprilie 2013 7:44 Răspunde
    • Iris, ai vazut si tu ca de asta data n-am mai dat citate, n-am mai invocat specialisti, n-am mai despicat firul teoretic in patru.
      Poate e mai util asa, sa deschizi porti ale mintii si sufletului decit carti – sau, mai corect, si una si alta.
      Ma bucur daca ti-a placut.

      Mihaela Burda 4 aprilie 2013 11:47 Răspunde
  • Am oscilat intre a trata articolul fie ca parodie, fie ca descrierea realitatii. In nici una din situatii nu are nici o legatura cu marea dragoste, cu iubirea. Sunt inca confuza si nu stiu ce ai vrut sa scoti in evidenta. Cum sa distrugi o relatie? A…da. Asa da. Cum sa distrugi o relatie. Sau in ce termeni evolueaza in cea mai mare parte relatiile multora. Dar in nici un caz miezul articolului nu are cum sa fie tangent iubirii. Pentru ca marea dragoste nu poate fi distrusa. Pentru ca iubirea nu piere. Pentru ca daca te straduiesti sau nu si chiar reusesti sa distrugi ceva, atunci acel ceva e o relatie cu mai multa sau mai putina consistenta, sortita din start pieirii.

    Rox 4 aprilie 2013 15:40 Răspunde
    • Rox, sintem invatati sa catalogam un sentiment ca „dragoste” in functie de trairile noastre subiective. Intram in relatii, uneori, ca Ieremia cu oistea in gard si perseveram fara sa fim atenti la consecinte – ele pot avea un impact profund asupra sanatatii noastre mentale (si chiar fizice).
      La fel, sintem programati sa credem ca „iubirea nu piere” – ce inseamna asta, mai exact?! Daca iti fac o lista cu femeile si barbatii care si-au frint destinele (uneori, la modul propriu, preferind sa isi curme viata) din pricina acestui concept gol, irosindu-si existentele in relatii chinuitoare cu „marea dragoste” ti s-ar face parul maciuca!
      E util ca, uneori, sa meditam asupra felului in care gindim, traim, ne raportam la ceilalti.

      Mihaela Burda 4 aprilie 2013 19:32 Răspunde
  • punct ochit, punct lovit. mi-a sărit în ochi însă, ”greșală” – substantivul greșeală nu e ca verbul înșală.
    vezi în text: …

    greșeală 4 aprilie 2013 17:50 Răspunde
    • Multumesc pentru observatie! E corecta – si voi corecta.

      Mihaela Burda 4 aprilie 2013 19:21 Răspunde
  • Nu cred ca cineva ar putea face in mod deliberat vreunul dintre lucrurile astea! Iar toate, nici macar din greseala. Pur si simplu refuz sa cred ca poate exista atata cruzime. Foarte bine scris articolul, simt un gol in stomac la gandul ca un om ar putea face atata rau omului pentru care e centrul universului.

    Goldeneye 4 aprilie 2013 18:51 Răspunde
    • Goldeneye – crede-ma cind spun ca lista e departe de a fi exhaustiva!
      Trist, dar adevarat…

      Mihaela Burda 4 aprilie 2013 19:23 Răspunde
  • Ma uimesc de articol …nici nu am citit tot… tu unde traiesti ??? intre oameni normali sigur nu . Orice padure are uscaturile ei… asta nu inseamna k tre sa generalizezi …parera mea ,eu cred k intr`o relatie te bagi de buna voie ..si se termina de buna voie , eu in cate relatii am fost si cate am vazut nu am vazut asa ceva … si mai e cv …simti cv si faci altceva ??? eu inteleg k uneori te saturi de partener dar gasesti alte motive sa racesti relatia …nu cum zici tu … sa te pui in locu celui caruia i s`ar intampla ce zici tu acolo ..eu zic k se ajunge urat .sinucideri sau gelozie …te gandesti din ce cauza dintr`o data s`a stricat tot.. daca e vb de o relatie mai lunga ,daca e la inceput nu te bagi refuzi intradevar …
    Io zic sa te reprofilezi … sa stimulezi oamenii sa fie mai buni ..nu sa`si taie venele citind prostiile astea

    P.S. Se inteleg animalele intre ele..dar noi …ce zici ???

    Bogdan... 4 aprilie 2013 20:44 Răspunde
    • Ce sa zic?!
      Ma maguleste faptul ca te-ai apucat de comentat inainte de a termina de citit 🙂 Inseamna ca articolul are densitatea emotionala pe care am intentionat-o, ba chiar mai dihai decit am dorit!
      Cu toate astea, sa comentezi dincolo de „fierbinteala” momentului, sa te uiti cu atentie la stil, sa detectezi principiul psihologiei inverse pe care e bazat discursul, sa gindesti inainte de a scrie si a insulta un autor – sint lucruri care nu au ucis pe nimeni pina acum!
      Poate incerci si tu…
      Multumesc pentru feedback!

      Mihaela Burda 5 aprilie 2013 8:24 Răspunde
      • Densitatea emotionala pe care ai intentionat`o nu se leaga de oamenii pozitivi sau optimisti 🙂 nu este nevoie sa citesc tot articolu … imi pot da seama si din titlu despre ce este vorba..

        „Sa te uiti cu atentie la stil, sa detectezi principiul psihologiei inverse pe care e bazat discursul ”

        Eu nu zic k este gresit stilu`dar principuiul psihologiei inverse nu se leaga … poate fi pozitiv nu negativ , in ziua de azi tre sa vorbim mai mult despre bunatate nu invers .

        Bogdan... 5 aprilie 2013 9:19 Răspunde
        • Bogdan, faptul ca avem un dialog civilizat este deja un mare pas inainte – iti multumesc mult!
          Cred ca de fapt, in afara de virsta (pentru ca tu trebuie sa ai in jur de 30 +/-3) avem extrem de multe lucruri in comun.
          Eu sint un om de putine cuvinte – si, in general, in loc sa spun „promit” spun „incerc sa”.
          Dar, uite, TIE personal iti PROMIT ca tot ce voi scrie de acum inainte va fi destinat oamenilor care vor sa gaseasca in viata lor Binele si Frumosul, fara a mai fi nevoiti sa se confrunte cu sentimentele negre, extreme pe care le-am descris!
          Stiu ca demult te-a ranit profund suferinta unei femei generata de un barbat pe care, poate, l-ai indragit sau admirat. Stiu ca mult din depasirea acestei suferinte a facut din tine barbatul minunat care esti azi – cam repede la vorbire uneori, dar, ce sa-i faci! asa era si Stefan cel Mare „adeseori la ospete omoriia fara giudet” 🙂
          Cred ca acesta (dialogul) poate fi inceputul unei frumoase prietenii!
          Iti multumesc ca m-ai provocat si m-ai inspirat! Conform cerintelor ardente ale unor interlocutoare ale noastre, voi scrie mai mult, mai serios, mai aprofundat – si la biciuirea ta!!!! – despre cum sa pastrezi o relatie.
          Sa fii binecuvintat! si senin… 🙂

          Mihaela Burda 5 aprilie 2013 21:33 Răspunde
          • Dialog civilizat am cu oamenii normali si pozitivi … pe cei care abereaza si sunt negativi incerc sa`i dau la o parte k nu am ce invata de la ei …si chiar incer sa le explic k nu e bn ce fac …si cand vrei sa te inteleaga trebuie sa „ridici un pic tonul”

            Am 24 de ani .

            „Dar, uite, TIE personal iti PROMIT ca tot ce voi scrie de acum inainte va fi destinat oamenilor care vor sa gaseasca in viata lor Binele si Frumosul, fara a mai fi nevoiti sa se confrunte cu sentimentele negre, extreme pe care le-am descris!”

            Asta trebuie sa o faci din reflex ..din subconstient nu dintr`o promisiune.

            Nu am fost asa afectat de suferinta altora..deobicei fiecare si`o face cu mana lui si raspunde pentru asta !!!

            Nu cred k sunt barbatul minunat , inca mai am multe de invatat !!!
            Si de gen sunt direct ..nu prea stau la discutii o data ce nu este pe placul meu .

            Nu m`am referit neaparat la subiect in legatura cu bunatatea …ma gandeam in general ..

            Bogdan... 5 aprilie 2013 23:46
          • 🙂

            Mihaela Burda 6 aprilie 2013 7:58
  • Cum în lumea asta totul e cum nu-i,te transformi în altul fără voia lui.

    Vasile 4 aprilie 2013 21:12 Răspunde
    • Fereasca Dzeu! Dar, da, ai dreptate: am vazut si asta de nenumarate ori! Ba chiar sa te transformi in altul (chiar in altceva) fara voia ta.
      Astept un mesaj pozitiv de la tine data viitoare, Vasile!
      Altfel se va extinde si la tine deochiul legat de scrisul pentru taiat vene 🙂

      Mihaela Burda 5 aprilie 2013 8:19 Răspunde
  • De ce stergi comenturile care nu`ti convin ??? pentru ca au dreptate ???

    Bogdan... 4 aprilie 2013 21:15 Răspunde
    • Bogdan, nu exista nici un comentariu sters de mine – fie aici sau in postarile anterioare. Unicul motiv pentru care un comentariu nu are vizibilitatea imediata tine de momentul aprobarii si/sau timpul cerut de verificarea spam.
      Articolul – pe care l-ai citit si comentat (si iti multumesc mult!) – este o sinteza de viata traita. E o propunere de a medita la ceea ce ne motiveaza sa incepem si sa continuam o relatie. E un indemn de atentie marita la felul in care ne comportam si la felul in care acceptam sa fim tratati.
      Pentru mine este, de pilda, foarte trist ca imi califici scrisul drept „prostiile astea”. Apoi, fara vreo dovada sau temei, ma acuzi ca sterg comentariile care nu imi convin.
      Poate ca si tu ar trebui sa fii un pic mai atent…
      Ginduri bune!

      Mihaela Burda 5 aprilie 2013 8:16 Răspunde
  • Nu, nu sunt prostii, dupa parerea mea. Desi m-a cam obosit, articolul are un final genial.

    Liliana 5 aprilie 2013 12:30 Răspunde
    • Liliana – ma magulesti intr-un fel pe care nu il merit!
      Finalul e doar o intorsatura sugubeata din condei.
      Cuprinsul – regret ca te-a obosit! – asta, da, pot spune nu ca e genial ci binecuvintat: daca a trecut cineva prin toate astea si inca mai e viu: aferim!
      Multumesc din suflet ca ti-ai gasit ragazul sa imi impartasesti opinia ta – pentru mine conteaza enorm!

      Mihaela Burda 5 aprilie 2013 21:14 Răspunde
  • Tot ce spui e foarte adevarat, ai experienta (sau ai simtit-o pe pielea ta). Insa nu inteleg titlul: „Cum sa ucizi o mare dragoste”. De obicei vrei sa distrugi omul, nu sentimentul. Sentimentul e doar cel care vulnerabilizeaza omul.

    Sau poate vrei sa te distrugi pe tine, lovind in cel care te iubeste, dupa gust … Nu poti sa umpli gaurile din tine decat musai cu bucati din ala de langa tine, ceva de genul asta …

    Iepurele de Martie 5 aprilie 2013 13:23 Răspunde
    • Iepurasul meu drag, da, mustacioarele tale au dibuit corect – ca intotdeauna! 🙂
      Sint mii de studii de psihologie ascunse sub textul asta, de la narcisismul patologic pina…la prezente relativ normale.
      Ador comentariul tau – „dupa gust!” (Daca ai fost programat in copilarie pentru distrugere, fireste, asta vei face: „Eu te-am facut, eu te omor!”)
      Multumesc!
      Ai vrut sau nu – m-ai imbarbatat sa continui 🙂
      La buna vedere!!!

      Mihaela Burda 5 aprilie 2013 21:11 Răspunde
      • Ma bucur ca ti-a placut comentariul meu. Si mie imi plac articolele tale, sunt mai speciale …

        O precizare: nu e vorba de mustati, ci de cicatrici. Dar, ma rog, ce nu omoara, intareste ….

        Iepurele de Martie 6 aprilie 2013 14:03 Răspunde
        • 🙂 Cind – vazute de la distanta – cicatricile par mustacioare, inseamna ca intarirea a fost corespunzatoare 🙂

          Mihaela Burda 8 aprilie 2013 8:05 Răspunde
  • Mihaela, oamenii fac confuzie intre „a iubi” si „a fi cu tine”. Lista de care pomenesti tu cu siguranta e lunga, dar daca iubirea are loc doar unilateral, cu toata durerea te dai la o parte si il lasi pe celalalt sa fie fericit asa cum considera el. Ba chiar il ajuti sa-i fie bine, sa fie fericit, etc. Pentru ca il iubesti. Agatarea obsesiva de o relatie care face rau celor doi nu cred ca se mai incadreaza la iubire. E doar ceva obsesiv catalogat de proprietarul sentimentelor, drept iubire. Asa cred eu, nu-i musai sa creada toti. Dar daca am fi mai constienti si am putea renunta la orgoliul nemarginit si am putea privi mai de la distanta relatia in care functionam, nu s-ar mai ajunge la atatea tragedii. „Eu te iubesc, si tot ce fac si vreau sa fac este ca sa-ti fie bine, ca sa ne fie bine. Daca binele nu coincide cu al tau, daca sentimentele mele nu au ecou si mai mult, daca ai inceput sa te balacesti in ele, nu pot decat sa-ti dau drumul sa pleci.” Nu mai vorbim de confuzia grava si distrugatoare din start dintre „indragosteala” si „dragoste”. Pot sa spun ca nu au nici o legatura una cu alta – una arde si lasa cenusa in urma, cealalta mocneste, modeleaza, creste, intareste, traieste permanent.

    Rox 5 aprilie 2013 14:31 Răspunde
    • Rox, cred ca, de fapt, asta e ceea ce ma tine in viata (ca blogger) – faptul ca pot scrie atit de profund, atit de corect, atit de pasionant si mai ales atit de sincer impreuna cu cititorii mei!
      Minunata contributie!
      Te imbratisez si iti multumesc!

      Mihaela Burda 5 aprilie 2013 21:07 Răspunde
  • Asa este…
    As mai adauga la sfera comunicarii altruismul si o viata interioara bogata. Sa ai ce comunica si sa o faci ziditor. Ca doi oameni care au certuri nesfarsite comunica dar nefiind altruism din partea lor nu se ajunge la vreo solutie sau exista oameni care pur si simplu nu au ce comunica. Nu gandesc prea mult, nu simt, nu imagineaza, nu au vise …

    Iolanda 6 aprilie 2013 10:18 Răspunde
    • Viata este un labirint caleidoscopic ale carui dimensiuni nu le putem banui!
      Cunosc un cuplu care, aparent, nu se poate opri din cearta – ba chiar si injuraturi! Cind nu se cearta, se contrazic. Cind nu se contreaza, se insulta. Dar, in mod limpede, se iubesc extrem! In roller-coaster-ul lor de viata au dragostea extrema care li se potriveste.
      Cred ca, totusi, evita sa se raneasca profund, iremediabil – e, mai degraba, ca o permanenta incaierare intre pisici 🙂
      Cred ca, tocmai pentru diversitatea ei, viata merita sa fie traita.

      Mihaela Burda 6 aprilie 2013 10:49 Răspunde
  • Ok, hai sa continui. Sa zicem ca s-a intamplat, ca in atatea cupluri, ca ea sa se schimbe mult. Sa nu mai fie persoana cu care te-ai casatorit. Si ea sa nu te vrea, nici tu sa nu o mai vrei. Si sa aveti copii. Si atunci ce faci ? Divortezi sau nu ? Si daca rezisti pentru copii in relatia toxica, la un moment dat cedezi si incepi sa ii consideri pe micuti vinovati de mizeria in care te afli, caci oricine are nevoie (repet: nevoie!) sa iubeasca si sa fie iubit. Cine ti-a jurat dragoste vesnica are momente de cadere in care isi cladeste self esteem-ul umilindu-te pe tine. Si ajungi nu te poti abtine sa nu decontezi o parte din frustrare catre aia mici. Cat de des se intampla? Foarte des, insa cu diferite grade de agresivitate.

    Da,da, da, daca vrei sa ai copii trebuie sa fii fie foarte norocos fie puternic ca un bivol. Si probabil la fel de nesimtit…

    Iepurele de Martie 7 aprilie 2013 10:26 Răspunde
    • Norocos? Da, daca vorbim despre abilitatea personala de a-ti crea conjuncturi favorabile si a-ti multiplica optiunile si sansele de reusita. E singura forma de „noroc” in care cred.
      Puternic? E o calitate cu care nu te nasti – ca mai norocosul bivol 🙂 E o calitate care se dezvaluie prin erori multiple si corectare lor, prin caderi si ridicari – e, daca vrei, ceea ce cistigam in procesul de maturizare.
      Nesimtit? Uite, in experienta mea, asta e cu adevarat un atribut a carui utilitate nu am vazut-o niciodata. Cu atit mai putin in relatia cu copiii. Parintii cei mai buni – fie ca au ramas impreuna sau au divortat – sint persoanele sensibile, care vibreaza la nevoile altora, care au generozitatea de a se pune pe sine in paranteza pentru a fi deschisi si disponibili emotional.
      Oricum, „sa ramii in relatia ta toxica de dragul copiilor” este una dintre cele mai distructive optiuni, transmise peste generatii. Ca si casatoria, ea s-a nascut in momentul in care pastrarea averii in familie era critica. Pentru ca sintem in secolul XXI, cu o dinamica sociala mult schimbata, prejudecata asta nu face decit sa aduca pierderi tuturor – in primul rind copiilor.
      Ma inspira mult comentariile de aici pentru postarile viitoare.
      Multumesc!

      Mihaela Burda 8 aprilie 2013 8:17 Răspunde
  • De mult, mult timp n-am mai citit un articol atat de bine documentat, atat de frumos legand notiuni profunde de psihologie si atat de real. Caci dincolo de tot ceea ce traieste fiecare din noi ca unica experienta, exista numitori comuni, exista mecanisme subtile, exista o dinamica speciala frumos acoperita de aparente si pretexte.
    Cred ca echilibrul se poate obtine scriind si despre aceste trairi/ situatii/ posibilitati, dar si despre cele bune si frumoase – rezultat al muncii individuale ori de cuplu acolo unde e cazul.
    Fiecare paragraf in parte, prin densitatea sa, ar putea fi supus comentariilor – dar iti dai seama cat s-ar scrie atunci 🙂 Beneficiul ptr cititor e propria reactie la citirea acestui articol si asta nu e deloc putin lucru ( mai departe, decizia de a analiza aceasta reactie ramane la libera alegere a fiecaruia )
    Felicitari 🙂

    lotusull 8 aprilie 2013 8:51 Răspunde
    • lotusull – stie ce spune! 🙂 conform chemarii profunde, e menit sa ne hipnotizeze intru auto-analiza si auto-decriptare, pt a ne putea re-crea!
      Stia ce spune poetul cind cuvinta: „Alerg prin padure ca un lotus innebunit de propria mireasma”.
      Ceea ce nu exclude deloc – bine punctat! – ajungerea la un liman senin!
      Este una dintre contributiile pe care le tin cu mare drag in suflet, lotusull!
      Te imbratisez si iti multumesc!

      Mihaela Burda 8 aprilie 2013 17:39 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title