Floarea din rîtul porcilor

Întrerup serialul meu cu povestiri din televiziunea anilor 90 pentru că atenţia tocmai mi-a  fost arestată de încă o cruntă realitate: felul malign în care s-au răspîndit pozele şi poveştile, cu şi despre Floarea Leonida.

Gazete „serioase” precum „Jurnalul” sau „Adevarul”, prin preluarea site-urilor tabloide, au şi ele cîte un strop de puroi în colţul gurii. Iar buboaiele scrise au ieşit masiv la vînătoare: au năpădit împrejurimile, blocul, apartamentul bieţilor părinţi ai fostei sportive, s-au îmbibat de declaraţiile impotenţilor fără minte şi bun simţ, au luat cu asalt telefoanele foştilor colegi şi antrenorilor din lotul naţional – şi presimt că lucrurile nu se vor opri aici!

Vorba Simonei Catrina – de data asta nu pot rezista fără să zbier!

Ştiu că nu am vreun instrument, precum bagheta magică a lui Harry Potter, ca să trimit hidrele la loc în cotineaţa infectă din care se ridică, uneori, cu inexplicabilă energie. Dar, pe de altă parte, dacă n-aş chema la un echilibru al conştiinţelor şi la decenţă în discursul public – m-aş simţi extrem de vinovată.

Revista „Tango” apare acum cu Sandra Izbaşa pe copertă – admirabil gest jurnalistic! În vremurile imemoriale cînd Teo Trandafir avea emisiune, o pomenea, din cînd în cînd, pe Daniela Silivaş. Mihai Gâdea s-a deplasat şi a transmis în direct din spaţiul de antrenament al lotului naţional de gimnastică (că transmisia a fost la la ora 22, în timpul destinat odihnei, şi că antrenorii se comportau ca ordonatori de şmecherii într-o arenă în care se filmau maimuţici făcînd giumbuşlucuri – las la o parte!). Joia şi toamna presa scuipă printre dinţi ştiri deja digerate
de jurnale de pe afară despre ce şi cum a mai făcut Nadia Comăneci. Ne apucă spasmele olimpice o dată la patru ani şi ne trec la fel de repede –  lacrimile de mîndrie sînt rapid uscate de flatulaţiile cîte unui scandal, generos reprodus de dragii servi ai tastelor. În rest – tăcere!

Nu ştim nimic despre anii grei de muncă silnică, de efort neîntrerupt şi dedicare, despre maniera în care se descoperă şi se cultivă talentul unui sportiv, despre condiţiile pe care le presupune accesul într-o competiţie internaţională. Ne e străin sensul profund al cuvîntului „performanţă”! Noi sîntem unicii în lume – fantastic! – capabili să înlocuiască paralele inegale cu labiile, canoele cu penisul şi gloria sportivă cu obscuritatea bordelului! Ne doare în spate de bărbaţii care fac, cu trudă, cultură – devorăm interviurile celor care, după ce, cu chiu cu vai, au vagi erecţii de cîte 20 de minute, se mai şi grăbesc, vai mămiţica lor!, să dea feedback pe site-urile de specialitate.
Cînd Floarea Leonida a cîştigat vreun titlu mondial, nu-mi amintesc să fi ţinut prima pagină a ziarelor. În schimb, a fost generos  recompensată” cu titluri şi comentarii cînd a fugit din cantonament! Nu a bătut, probabil, nimeni la uşa părinţilor ei pentru a-i întreba cum au făcut să crească o campioană – îi ucide acum toată lumea cu jalnice „investigaţii” despre meseria nou adoptată de fata lor.

Revolta şi dezgustul, neputinţa şi greaţa, aşa cum numai România ştie să genereze, mă copleşesc!

Şi nu pentru că astăzi se întîmplă aşa ceva – ci pentru că, de mîine încolo, nu ne poate aştepta nimic mai bun, în momentul în care ne obişnuim cu autoflagelarea, desconsiderarea valorilor, comportamente aberante luate ca standard de normalitate.

Jurnaliştii nu au opinii, nu fac reportaje, nu iau interviuri – regurgitează, molfăie şi scuipă cuvinte şchioape. Eu, una, nu mai pot tolera aşa ceva în România!

Oamenii nu trăiesc, nu se bucură de viaţă şi nu o celebrează – cei mai mulţi se luptă cu ziua de mîine, se bălăcesc în compromisul celei de azi, îşi trăncănesc timpul către ghenă. Mie, una, mi-a ajuns!

„Ţara” – ce-o mai fi însemnînd şi asta, în spaţiul carpato-danubiano-pontic?! – nu are o viziune, o strategie, o clasă politică, pur şi simplu (deocamdată) este. O atare situaţie este intolerabilă!

Vă rog cu o tristeţe fără margini: să ne oprim cît nu e prea tîrziu! Să exilăm mizeria din viaţa noastră cotidiană, atîta vreme cît mai avem fete dornice să studieze fizica atomică şi băieţi fericiţi să cîştige olimpiade internaţionale de ştiinţă. Să redescoperim demnitatea şi interesul pentru gesturile constructive, atît timp cît încă nu am fost complet cotropiţi de foşti pîrnăiaşi purii deveniţi producători de televiziune sau de mahalagioaicele care îşi zbiară bolile şi crampele conjugale pe toate canalele. Să ne dorim – pentru noi, pentru ceilalţi şi pentru ţară – respect, cultură, recunoaşterea şi promovarea valorilor, un jurnalism care să informeze şi să educe, nu unul care spurcă şi maculează. Să conştientizăm că viaţa noastră nu e eminamente un demers privat şi că, oricît de tare te-ai ţine, nu poţi rămîne mărgăritar în cocină! Să ne scuturăm de zgura sub care ne-au îngropat situaţii istorice triste, politicieni iresponsabili, demersuri publice fără respect pentru consecinţe şi să redevenim una dintre naţiunile creative şi demne ale acestei lumi!

Floarea tîrnosită acum în rîtul porcilor poate fi un bun prilej!

Situaţia în care se găseşte astăzi Floarea Leonida e mai puţin consecinţa unei opţiuni personale, cît rezultatul felului în care, ca naţiune, am ştiut să ne preţuim şi să ne apărăm valorile. Nu sînt pozele ei – obscenităţile pe care le priviţi şi pe care, inchizitorii fără minte şi inimă le-au fluturat pe sub nasul părinţilor! Sîntem noi, ca popor, în autoportrete hidoase, menite doar să ne facă să conştientizăm că lucram în bordelul istoriei!

Îndrăznesc să sper că vor fi oameni care să îmi împărtăşescă gîndurile – atît de mult încît, de azi, să respingă porcăria ca manieră de existenţă şi să înceapă să construiască, în vieţile lor şi ale semenilor, grădini în care florile sînt apărate de rinoceri!