„”Adevăratele înfrîngeri sînt renunțările la vis.”“

România – ţara lucrurilor fără cale

de

E ca un făcut – de cîte ori mă apucă dorul de România vin de-a valma lucruri care să mă facă să îmi treacă rapid. Iar în ultima vreme s-au strîns atît de multe încît – pregătită să ajung pe 1 iulie – îmi vine să îmi anulez biletul de avion. Şi mă tot urmăreşte un citat din Dimitrie Cantemir pe care l-am avut scris pe perete toată adolescenţa: „Unui lucru fără cale, cale dînd, alte lucruri fără cale vor urma.”

Scriu rîndurile astea în speranţa că, la un moment dat, ne vom putea opri din a da „verde” pentru intrarea în viaţa noastră lucrurilor, oamenilor şi faptelor fără rost, că vom învăţa – personal, dar şi ca naţiune – să blocăm în afară indivizi, comportamente, sisteme toxice.

Cum vom face asta? Bună întrebare! Pentru că, dacă la nivel individual aş mai putea veni cu nişte idei şi soluţii, la nivel de naţiune – mi se sperie gîndul, vorba cronicarului. Nu pentru că nu există mecanisme fireşti, ca în orice democraţie, care să ne ajute la ieşirea din impas, ci pentru că mişcarea înainte se poate face numai după ce recunoşti că situaţia în care te găseşti e una inacceptabilă – ceea ce o buna majoritate a românilor pare să nu observe.

Mulţi dintre noi am ieşit „pe afară” – în scurte vizite de week-end sau în vacanţe, am luat contact cu alte civilizaţii şi alte societăţi. Numai că ieşirea a fost doar în spaţiu – nu şi în spirit! După 50 de ani de comunism ne-am obişnuit să nu mai dăm atenţie statului, sistemului care ne guvernează. Iar cînd ieşim, în loc să ne lăsăm cuceriţi de gradul de civilizaţie al celor mai evoluaţi, ne bucurăm că există alţii „ca noi” sau chiar mai rău. Cînd vedem realizări ieşite din comun prin anvergură, efortul pe care l-au presupus sau energia de care au avut nevoie, găsim că e imposibil de transferat aşa ceva în România, din varii motive: „ei” au mai mulţi bani, „ei” au o civilizaţie mai veche sau, în cel mai cumplit scenariu, sînt nişte hoţi cretini care au spoliat pe toată lumea şi de la care nu avem ce învăţa (aşa cum scurt şi înfipt, îmi spunea pe aici, despre englezi, o „româncă”, altminteri trăitoare în ţările nordice).

Cînd vine vorba de a lua seama la sistemul nostru de stat, noi avem un obicei, în mai multe etape:

a. Ne scîrbim de guvernarea prezentă.

b. Votăm – în procent din ce în ce mai redus – o „nouă” guvernare. Şi avem – un timp – disponibilitatea de a asista la împiedicările, apoi la eşecurile ei, ca spectatorii de teatru, aproape fără să respirăm.

c. Începem cîrteala pe coarda „ce ne facem noi cu ăştia?!” şi adoptăm starea unei depresii minor frămîntate. Devenim din ce în ce mai ataşaţi de un post tv sau o publicaţie care ne verbalizează lamentaţia – nu căutăm activ soluţii, nu ne asociem, ba chiar îi etichetăm drept partizani pe alţii care au o altă opinie decît aceea a unei majorităţi relative, care se măsoară nu obiectiv, ci prin puterea celui care zbiară mai tare.

d. Sîntem fericiţi că, în fine, avem pe cine să dăm vina – în continuare! – pentru stagnarea noastră. Şi ne continuăm lamento-ul atît de obişnuit! Uneori cu prietenii, la o bere, alteori în stradă în grupuri mici – unele mai agresive şi mai vocale, altele doar pline de umor.

e. Ne scîrbim de guvernarea prezentă – şi o luăm de la capăt.

Pe dedesubtul acestui tipar comportamental naţional clocesc alte obişnuinţe căpătate de-a lungul deceniilor şi a ultimelor patru generaţii, pe care ne e greu să le conştientizăm şi să le înlăturăm.

Ne e mai uşor să ignorăm ce li se întîmplă altora, pentru că, după 1945, aşa „ne-am obişnuit”, spre „binele” şi „liniştea” noastră. Atunci, era mai uşor să torni la securitate informaţii de-a valma despre un vecin pe care nu îl agreai, dar se opunea „regimului” de la care tu sperai să te ridice pînă la genunchiul broştei – nu pentru că avea cineva habar cum e cu ideologia comunistă, ci pentru că vedea în ralierea la mişcare o bună ocazie de a se remarca în vreun fel. Acum, e mai uşor să încovoi grumazul în faţa unui patron nemernic.

De-a lungul vremii, a fost mai uşor să denunţi rudele plecate în străinătate – pentru motive „serioase”, cum ar fi să prosperi în slujba ta de unde puteai să furi mai mult decît o „Dacie”. Asta s-a transformat în stigmatizarea celor care s-au dus să caute o viaţă mai bună peste hotare şi n-au stat în patrie ca să „mănînce salam cu soia”. Iar azi – e o adevărată repulsie pentru cei care încearcă să sugereze alte opţiuni, decantate din modele occidentale.

Trăim în virtutea deciziilor „majorităţii” ca sub un dat de la Dumnezeu. Încă nu ne-a trecut fascinaţia majorităţilor comuniste, cu toate că, în primul rînd, asta ar fi trebuit să ne treacă! Numai că „majoritatea” care l-a ales şi re-confirmat pe Băsescu drept Preşedinte al României acum se suceşte şi îi cîntă prohodul – cu preţul instabilităţii vieţii noastre de ieri (cînd PDL a distrus tot ce fusese construit bun înainte ca pe o „plagă roşie”), de azi (cînd ne dăm de ceasul morţii că e criză, dar nu vedem nici un drum înainte) şi de mîine (cînd ne vom vedea copiii cum eşueză sub valuri nici măcar atît de mari încît să fie ucigaşe, ci tocmai potrivite ca să fie sufocante).

Într-un fel m-am amuzat – în altul m-am întristat cumplit cînd „talk-show-ul cu cea mai mare audienţă din România”, cum se numesc ei, a avut-o invitată pe Diana Dondoe. M-am băgat şi eu pe pagina lui Mihai Gâdea ca să îl felicit că i-a mai venit mintea la cap şi, dacă tot vrea să ne prezinte „modele de succes” o face chiar cu cine merită. Nu mică mi-a fost mirarea să văd mulţimea de comentarii degradante, de înjurături, de apostrofări şi disocieri (în cel mai bun caz) de unul dintre realizatorii care chiar se pot lăuda că au construit o direcţie de opinie. De fapt, securea a căzut direct pe Gâdea! Instrumentul cu care el taie din dialog tot ce înseamnă deschidere către lume şi spirit, i-a căzut direct pe gît! Era înjurat că le aduce o „obosită” – pentru că Diana nu a venit cu silicoanele la vedere, ci într-o sobră bluză neagră, cu mîneca lungă! Era tîrnosit că vorbeşte cu o „aia”, cînd era ziua mineriadei! (mă rog, era 14 iunie – una dintre zile, dar asta comentatorii „furioşi” nu menţionau). Era chiar tras de urechi şi i se spunea că propria emisiune ar trebui să fie, aşa cum spune şi titlul, despre „sinteza zilei”. Iar alţii strigau ca din gură de şarpe: „ce pasă nouă, băăăăăăăăăăă” – cînd Diana povestea cum poţi, la 30 de ani, să ai două apartamente, unul la New York şi unul, la Paris.

Mi-a fost milă de Mihai Gâdea care, poate, era prea necopt pentru a înţelege ce i-a spus cîndva Octavian Paler: „sîntem 22 de milioane de suflete, nu sîntem 22 de milioane de cetăţeni!” Astăzi, cînd e ferm înscris pe calea de a-i transforma pe unii dintre telespectatorii lui în duşmanii altora, astăzi, cînd se bucură, pare-se, că Horia Roman Patapievici e scuipat pe stradă, nu se gîndeşte cît de mult ar fi cîştigat dacă ar fi informat în loc să îndoctrineze, dacă ar fi educat 22 de milioane în loc să fidelizeze 200 de mii şi nici măcar la propriile costume de haine care mîine s-ar putea să se umple de flegma „stimaţilor telespectatori”.

Mi-e cumplit de milă şi de foştii mei colegi din TVR, care – pînă mai ieri – strigau pe voci mai acute sau mai joase cît de mare a fost dauna provocată de Valentin Nicolau instituţiei şi se ofuscau cînd încercam să întreb dacă, nu cumva, omul care venea din antreprenoriat voia să transforme un mamut muribund (pe care îl cunoşteam foarte bine) într-o instituţie modernă, europeană. Astăzi, se înghesuie să semneze pe lista care să îl aducă pe stigmatizatul fost conducător al TVR în Consiliul de administraţie, culmea!, ca reprezentant al salariaţilor.

Ce s-a întîmplat?! Am dat cale unor lucruri fără cale. Şi, din păcate, pentru că nu ştim altceva, vrem să le îndreptăm acum, altor lucruri fără cale, cale dînd!

Imi doresc – din toata inima – să ne putem schimba obiceiurile! Ca persoane, dar şi ca naţiune. Pentru că spune o vorbă – obiceiurile sînt caracterul, iar caracterul e destinul!

 

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Doamne Miky ar insemna sa ii ceri prea mult unuia ca gadea(mie nicinu-mi place nu iese cu nimic din tipar),se pare ca e mult mai usor si profitabil din mai multe puncte de vedere sa indoctrinezi.Nu stiu daca avem prezentatori care doar informeaza…asta presupune o gondire proprie coloana vertebrala de bronz,multe carti citite,opinii ferme,curaj si mult bun simt.Eu nu cred in formatorii de opinie pentru ca emisiunile lor sunt produse menite sa fie inghite la comanda patronului de catre marile mase.

    dolores velicu 20 iunie 2012 17:43 Răspunde
    • Dolores, Gadea e doar cel mai vocal, mai vizibil, mai influent – va fi si el uimit cind „adulatorii” lui de astazi vor fi calaii lui de miine, asa cum i-a antrenat. Deja au inceput sa scoata coltii la el, pe propria lui pagina de fb… Asa cum vad la el in emisiune in fiecare seara si in viata publica in fiecare secunda.
      si stai sa vezi ce-o sa avem de aici incolo!

      Michaela Burda 22 iunie 2012 14:25 Răspunde
  • Doamne, cum mai scrii! Esti atat de desteapta si de profunda!
    Toate lucrurile astea le simt in fiecare zi; lume ipocrita, oportunista, fara coloana vertebrala, capabila de orice compromis pentru un os mic.
    Pentru mine este tarziu sa plec. Dar nu este pentru nimeni tarziu sa se intoarca, sa schimbe ceva aici. Doar sansa asta o mai avem!

    camellia 20 iunie 2012 19:46 Răspunde
    • Camelia, multumesc mult! Aprecierile tale – extrem de generoase si magulitoare – imi aduc pe buze un zimbet amar si in amintire o remarca foarte „la obiect” a fostului meu sot, facuta cu prilejul unui proiect pe care nu l-am putut realiza din pricina unor piedici care nu aveau vreo legatura cu valoarea lui intrinseca sau pregatirea mea. Eu urlam ca din gura de sarpe si spuneam ca am terminat cu 10 toate scolile din viata mea, mi-am dat toata osteneala sa iasa cit mai bine propunerea, m-am zbatut sa ii conving pe cei care il puteau aproba sau ucide, mi-am facut o echipa superba! Iar dragul meu fost sot, m-a intreabat, scurt: „Ei, si?! La ce ti-a folosit?!”
      Ma tem ca de mult prea multe ori intrebarea asta e valabila in Romania pentru oricine se zbate sa realizeze ceva – orice.
      Eu mai vin, din cind in cind, cu cite un proiect. Doamne ajuta!

      Michaela Burda 22 iunie 2012 14:21 Răspunde
      • Sa stii ca nu am vrut sa te magulesc, nu-mi sta in fire. Dar asta este adevarul- esti foarte buna.
        Nu stiu ce alte lucruri mai faci, daca le faci la fel de bine, dar ceea ce scrii tu aici este remarcabil.

        camellia 22 iunie 2012 20:05 Răspunde
  • Foarte realist ai scris..ca deobicei te citesc cu mare placere.Cum sa mai schimbam ceva in tara asta sufocata de prostie?!Nu vezi in jur decat oameni pt care doar aparentele conteaza…ce masina conduci,ce casa ai sau cate ai,daca esti smecher si faci invarteli sa nu muncesti ca un sclav la un patron mai mult decat analfabet si despot…intr-o tara de barbati misogini si femei puse pe strazi la expozitii mai ceva ca vitele la vanzare…Cine mai stie ce inseamna sa fii bogat fara sa ai bani ;)?…Desi traiesc aici tanjesc sa pot gasi o cale sa plec definitiv din tara pt ca mi-e dor sa ma reintorc printre oamenii din tarile civilizate care stiu sa traiasca frumos…
    Sunt mandra ca existi …ca esti un suflet care nu-i zgarcit si imparti cu noi atatea lucruri frumoase si ne inspiri senzatia ca mai exista oameni frumosi si aici!Te pup!

    mihaela 21 iunie 2012 8:55 Răspunde
    • Mihaela – raspund tirziu… Imi cer iertare – de la tine si de la celelalte cititoare care au avut generozitatea sa citeasca si sa imi ofere cometariile lor, un pic din gindurile lor, o incurajare.
      Eu nu am cont in banca – si, totusi, sint nemasurata de bogata, avindu-va pe voi alaturi!
      Multumesc din suflet!

      Michaela Burda 22 iunie 2012 14:27 Răspunde
  • Michaela,

    Imi place analiza fina pe care o faci si din pacate, realitatea societatii romanesti este tulburator de complicata si oarecum dezolanta. Adevarul este ca romanii nu au stiut cum sa faca tranzitia de la comunism la capitalism si ca atare, schimbarea este haotica si tranzitia e lunga si adesea traumatizanta. Intregul sistem de valori al oamenilor a fost rasturnat si multi se straduiesc sa-si gaseasca un altul. In lipsa unei educatii adecvate care de obicei vine atat pe filiera sistemului de invatamant, dar si al traditiilor mostenite din familie si societate, oamenii isi creeaza propriul sistem de valori intr-un mod care seamana foarte mult cu ” apuca ce poti si fugi” – stiu, un mod primitiv , dar cel ce ajuta la supravietuire. Sistemul capitalist de valori este redus la filozofia si puterea banului. Nimeni nu pare sa realizeze ca adevaratele valori ale capitalismului sunt respectul pentru individ, pentru calitatea vietii sale si pentru libertatatile individuale. De aceea cred ca vor trece multi ani si multe generatii pana cand romanii vor scapa de spiritul provincial si mentalitatea de colonie. Daca se va ajunge vreodata la acest nivel.

    Abigail 21 iunie 2012 15:30 Răspunde
    • „RESPECT” – greu cuvint! In Romania – e mort de multa vreme.
      Iar „realitatea societatii” e ca o pinza in care sint intretesuti, strins, oameni politici, oameni de media, figuri publice de toate felurile, orchestratorii de cancanuri si marionetele lor – daca tragi de un capat de fir, se desira totul, fara scapare.
      Am trecut si eu – ca prin urechile acului! – pe linga tentatia de a intra in cirdasie! In schimb, am ales sa plec. Uneori simt ca am facut bine…

      Michaela Burda 22 iunie 2012 14:31 Răspunde
      • Michaela,

        Iti inteleg frustrarea , si pe mine ma apuca disperarea si deznadejdea de multe ori. Situatia din Romania este reflectia vointei si actiunii majoritatii, oricat de mult ne-ar durea sa acceptam aceasta realitate. Este intr-un fel o etapa necesara de parcurs in drumul catre maturitatea societatii democratice in Romania. Sa speram ca din ce in ce mai multi oameni vor intelege ca democratia in Romania nu poate fi  imitatia altor democratii  de pe alte meridiane sau un dar primit de undeva, ci mai degraba ceva din care fiecare cetatean face parte si la care fiecare trebuie sa contribuie cu ce are mai bun, spre binele sau, al familiei si al comunitatii unde traiesc. Ceea ce romanii pot invata de la altii sunt regulile jocului democratic dar fara caracter, munca serioasa si implicare profunda, nu vom vedea o schimbare calitativa a vietii in Romania. Toata retelele de mafioti, profitori si golani nu vor crea niciodata valoare, ci vor trage totul in jos, transformand Romania intr-o colonie cu sclavi moderni, care au celulare, masini si datorii la banca.

        Abigail 23 iunie 2012 4:04 Răspunde
  • Si, uite asa, apare „lehamitea de Romania”. Aici. Afara, „rusinea de a fi roman”. Exceptional de bine gasit citatul din Cantemir; cu totul, o analiza profunda si realista.
    Ma gandeam uneori cand, la usa vreunui magazin, cate un barbat astepta sa ii tin usa, imbrancindu-ma pe mine – si pe orice femeie – fara pardon – daca asta are vreo legatura cu guvernarea, frustrarea, veniturile insuficiente, teama de ziua de maine, griji si apasari diverse. Sau daca o fi vreo legatura intre toate astea si felul extrem de reactiv si de nervos in care parintii isi bruftuluiesc si isi admonesteaza copiii (unii, foarte mici). Evocarea organului nepereche e singurul raspuns, daca incerci sa spui „pardon” cand iei un branci. Asta e regula, nu exceptia.
    Eu cred ca oamenii isi hotarasc singuri „nivelul”. Accesul la bunul-simt e gratis si e calea cea cu cale.Am vazut femei simple si fara scoala gratioase si cu bun simt, am vazut „titrati” in manifestari de o mitocanie dincolo de orice descriere.Si unii si altii cresc copii.Cum?
    Politica romaneasca spune cate ceva despre toate astea, cat si despre faptul ca romanul se comporta civilizat de parca s-ar stradui sa converseze intr-o limba straina.Cata educatie civica se face in scoli si, in fond , ce exemplu dau adultii? Te si apuca greata cand auzi de „traditii” si „valori”.
    Respectul pentru individ incepe in familie. Societatea este reflectarea sa.

    alina 22 iunie 2012 12:07 Răspunde
    • Of, Alina!
      Asta incerc si eu sa imi spun de fiecare data cind imi resuscitez speranta ca Romania va deveni o tara civilizata: ca vom gasi – cum minunat spui tu – calea cea cu cale.
      Urasc din toata inima tot ce s-a intimplat in tara zilele astea! Parca am scris, cu o umbra de profetie neagra… Din pacate, cu o presa pe alocuri josnica, pe alocuri vinduta, oricum deprofesionalizata – pe post de catalizator, politica romaneasca invenineaza pe zi ce trece orice tentativa a romanilor de „a-si reveni”.
      Deocamdata energia mea de a miza pe „valorile” si „traditiile” tarii in care m-am nascut e la terapie intensiva – si cu fiecare data cind ma intorc (cu anasina) in tara, se indreapta cu pasi repezi catre nasalie.
      Ma rog, eu ma tot intorc… Poate, poate…

      Michaela Burda 22 iunie 2012 14:14 Răspunde
    • Asa este, respectul fata de propria persoana si fata de altii se invata intai in familie. Apoi, se invata concomitent in familie si scoala. Iar ulterior, se practica in familie ( familia originala si cea extinsa) si societate in general ( loc de munca, comunitate, anturaj, etc). Este un mecanism destul de simplu, daca este implementat si este functional. 
      Din pacate, practicile romanesti de crestere a copiilor sunt bazate pe principii si metode „traditionale” : bruftuluiala adesea disproportionata in raport cu varsta si greseala facuta,  bataia rupta din rai, agresivitatea verbala transpusa in folosirea unor cuvinte grele,jignitoare : prost, cretin, idiot, etc, exacerbarea calitatii de a fi cuminte si ascultator( adica obedient) in detrimentul dezvoltarii unei gandiri independente, orientata pe analiza problemelor si gasirea solutiilor acestor probleme.

      Abigail 23 iunie 2012 3:58 Răspunde
      • „Eu te-am facut, eu te omor!” – numai cei mai norocosi dintre noi n-au auzit asta!
        Stii ca am avut surpriza de a vorbi cu apropiati ai mei din Romania spunindu-le ca un comportament necontrolat e in detrimentul copiilor, iar ei mi-au replicat „Lasa ca si eu mi-am luat-o si n-am murit!”?!
        Asta ne intoarce la ceea ce spuneam in articol: ne-am obisnuit intr-un anume fel si n-avem nici un chef sa schimbam asta, indiferent cit de mult rau ne-ar face – noua sau altora.

        Michaela Burda 23 iunie 2012 8:19 Răspunde
        • Desigur, nimeni nu moare ( sper!!) pentru ca „si-o primeste”. Dar nu asta este problema. Problema este ca atunci cand copilul creste si se dezvolta intr-un mediu violent, creierul sau dezvolta in special abilitatile instinctive, de autoaparare, de care vorbeam mai inainte. Daca vrem sa dezvoltam abilitati de gandire complexa si analiza, atunci trebuie sa tinem violenta verbala si fizica si violenta mediatica cat mai departe de copii. Altfel, comportamentul violent se va replica la infinit, generatie dupa generatie, asa cum se intampla acum. Cei batuti vor bate la randul lor, cei inselati vor insela, samd Parintii romani ar trebui educati prin cursuri de parenting la nivel de masa, pentru a -si schimba mentalitatile inradacinate in cultura romaneasca de generatii.
          Ceea ce este interesant, totusi, este ca desi majoritatea oamenilor sunt nemultumiti de situatia actuala, putini sunt cei care accepta faptul ca in mod evident, ceea ce fac este gresit, si ca ar trebui sa invete, sa caute, sa se autoeduce si sa se schimbe intr-un final. Majoritatea asteapta ca altcineva sa impuna schimbarea, este pasiva si reactiva, asa cum bine observa Alina. Am avut atat de multe discutii cu apropiatii mei despre faptul ca schimbarea incepe cu fiecare, cu preocuparea fiecaruia de a face azi un singur lucru, doar unul, care sa fie mai bun decat ieri. Marturisesc ca nu prea am avut succes.

          Abigail 23 iunie 2012 15:15 Răspunde
  • Mihaela,dupa parerea mea,motivul framinatarilor politice
    din tara nu trebuie sa fie aspectul fata de care se ia hotarirea legata de locatia vacantei.
    Chiar daca,oricit de neplacut este sa recunoastem, binele si raul convietuiesc si la noi,ca pretutindeni in lume; sub forme mai mult sau mai putin asemanatoare.
    Sfatul meu de incurajare este sa te regindesti… la frumusetile tarii,la oamenii buni din ea,la locurile copilariei de care sint sigura ca ti-e dor…(zambet).

    Lili 22 iunie 2012 13:58 Răspunde
    • Multumesc pentru incurajari, Lili!
      Vei fi surprisa sa afli ca nu mi-e dor deloc de „frumusetile tarii” sau de „locurile copilariei”…
      In schimb, imi e un dor mortal de prietenii mei speciali – din ce in ce mai obositi si mai disperati de toata atmosfera din Romania.
      Mai mult – nu ma duc in vacanta! Am un proiect – daca nu mai multe – de pus pe picioare.
      Multumesc, oricum.

      Michaela Burda 22 iunie 2012 14:07 Răspunde
  • Da,foarte bine zis,scris,dar de ce nu facem nimic?Sa iesim sa protestam(fara furci si topoare)sa punem de un partid!Asa frumos si artistic filozofam si ne lamentam si asteptam ca altii sa faca o schimbare(dupa cum ziceau Alina si Abigail)!

    Daniela N 23 iunie 2012 18:09 Răspunde
    • Daniela, recunosc: am scris textul de mai sus dupa un week-end in care am citit despre o initiativa – Forta Noua (F9) – al carei program mi-a dat unele sperante. Dar am citit si primele atacuri la adresa formatiunii nou create si am si vazut primele „rezultate” (un mic exemplu: nu te poti inscrie pe site-ul lor daca ai domiciliul in strainatate 🙂 )
      Si mi s-a cioflegit entuziasmul…
      Pina la urma, sint de acord cu Abigail: cea mai mare schimbare incepe de la nivel individual – daca incepem prin a ne constientiza mecanismele daunatoare si a nu le mai lasa sa functioneze, inseamna ca am facut un pas inainte! Pina la transferul in viata publica, insa, mai avem o piine de mincat.

      Michaela Burda 24 iunie 2012 7:05 Răspunde
  • Singura schimbare durabila se poate produce prin educatie, nu prin revolutie. Copiii romani trebuie „invatati” spiritul civic, in primul rand. Dar nu, noi pierdem vreamea la scoli cu cate 17 materii care te fac „Jack of all trades, and master of none”.

    Ajungem la 18 ani sa votam fara sa stim ce inseamna stanga si dreapta politica si care reprezentant partine cui. Votam din avaritie promisiuni irealiste doar-doar ne mai scad taxele putin. Si apoi ne plangem ca nu sunt dom’le bani la cercetare. Pai de unde sa fie, cand tu ai taxa unica de impozitare.

    Mihaela, la scoala ta ar trebui sa ai un curs de raspundere civica. Vin eu sa-l predau 🙂

    anda 25 iunie 2012 20:25 Răspunde
  • „Asta s-a transformat în stigmatizarea celor care s-au dus să caute o viaţă mai bună peste hotare şi n-au stat în patrie ca să “mănînce salam cu soia”. Iar azi – e o adevărată repulsie pentru cei care încearcă să sugereze alte opţiuni, decantate din modele occidentale.”

    Multumesc! Adevarat grait-ai!

    Iaco Bina 14 iulie 2012 11:52 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title