„”Adevăratele înfrîngeri sînt renunțările la vis.”“

Pre – Judecată și Respect

de

Îmi așez cărțile în bibliotecă – și mă străbat, deopotrivă, un zîmbet și un fior.

Zîmbesc pentru că îmi amintesc de o întîmplare de acum ceva vreme, cînd – după patru ani denși de studiu în programare neuro-lingvistică și hipnoză – m-am decis să mă înscriu la un curs de executive coaching livrat în România sub auspicii engleze, de un vechi, drag și mult admirat prieten al meu.

Nici nu mai știu ce fel de exercițiu era cel pe care îl făceam în perechi și apoi trebuia să ne prezentăm plenului (vreo încă 30 de persoane, dacă memoria nu-mi joacă feste) rezultatele. M-am ”împerecheat” (să nu v-o ia imaginația pe dinainte!) pentru sesiunea de lucru cu o persoană pe care tare mi-aș dori să o regăsesc: complet deschisă în minte și în atitudine, genul de om pentru care un scaun într-o încăpere nu e porunca: ”Șezi!”, ci doar o opțiune. Cum v-ați și imaginat, în timp ce ceilalți se băteau pe mese și scaune, noi ne-am așezat pe podea și ne-am văzut de treabă. Repede ne-am îndeplinit sarcina, dar am decis să nu sărim precum broasca la cîrpa roșie cu prezentarea, ci să mai adăstăm, ca să vedem un pic și din ce propuneau ceilalți. Apoi, am zis că eu voi face prezentarea felului în care noi am gîndit.

Să te ții!!! Măiculiță, mamă, ce ropote de rahat bine filtrat și temperat ni s-a vărsat pe creștete! Și am strîns din dinți, zîmbind, cum m-au învățat englezii, pînă cînd un personaj mai managerial și mai guraliv mi-a spus că aș face mai bine să îl citesc pe John Grinder! Adică, ne zicea, cînd veți fi dispuse să vă ridicați de pe podea și să vă puneți la gît perle false (ca mine!), cînd veți cumpăra cărți de NLP, traduse extrem de prost (ca mine!), cînd veți fi capabile să judecați, și, da!, să și pre-judecați (ca mine!) – atunci să vă dea mîna să vă băgați într-un dialog CU MINE! la un curs pe care am dat atît de mulți bani, nu ca să vă aud pe voi, ci ca voi să mă auziți PE MINE, mai ales pentru că era un curs despre cum îți pui abilitățile în slujba celui care are nevoie de sprijinul tău!

Studiasem intens, timp de doi ani, cu John Grinder. Eram împreună la Brighton cînd am văzut cum îi dau lacrimile, nu pentru că îi ardea casa cînd fuseseră incendiile devastatoare în California, ci pentru că nu știa dacă pompierii îi vor putea salva caii din grajduri. Iute la mînie, căci nu ascund că mă trag din români, nu din glume, am vrut să mă apuc de ea și să-i zic vreo două, printre care și că ar trebui să pornească în orice abordare a unui interlocutor cu reținere și respect – și partenera mea de studiu mi-a făcut un semn, și leaderul cursului mi-a făcut alt semn – și m-am potolit. (La ce bun studiile de ani de zile, cînd niște prieteni bine temperați te pot ține în frîu?!)

Din păcate, peste alți doi ani, m-am întîlnit cu ea și se cățărase pînă unde nici gîndul nu-ți merge într-o meserie cu care nu are nici o legătură și al cărei fundament este despre înțelegere profundă și respect. Nu m-a întrebat nici o clipă cum de m-am apucat de o asemenea nouă și fascinantă ocupație, nici cu cine am studiat, nici cine sînt de fapt, nici ce-mi doresc. Cred că era mai puțin vocală pentru că ne întîlneam la o conferință cu adevărat scumpă și mă tolera (nu mă respecta!) pentru că prezuma că am plătit, ca și ea.

Vai și amar de clienții care o aleg!

Nici nu mi-ar mai trece prin minte virgulița asta umană dacă de curînd n-aș fi avut o experiență și mai și!

Am avut șansa să fiu invitată să colaborez – ca profesor de limba română pentru studenți străini și ca profesor de engleză pentru studenți români – cu o prestigioasă companie de predare a limbilor străine.

Și, ce să vezi! Studentul X, highly paid executive în cutare companie, după ce întîrzie mult la lecția de limba română îmi predă el ceva despre care ”sigur nu am auzit – un laureat al Premiului Nobel psiholog, care a luat premiul pentru gîndire economică” (măi, să fie!) – în timp ce așezam cartea în bibliotecă mi-au căzut din ea notițele! Și a fost perfect pentru mine – pentru că singura convenție pe care o avem la ore este să vorbim despre orice în limba română.

Studentul meu nu a vrut să știe cine sînt – mă ia doar ca pe un vehicul în intreprinderea lui minată de a performa într-o limbă cu ale cărei întîlniri nu se dovedește a fi disponibil. Vai!

Într-un fel, ador rolul meu înțelept și tăcut.

Alteori, mă simt al dracului de profund vinovată pentru că am preferat mereu să mă retrag decît să mă confrunt. Asta nu pentru că nu mi-ar plăcea să mă confrunt, ci pentru că atunci cînd o fac e ceva care seamănă mai degrabă cu o explozie universală.

Mă fascinează să înțeleg – nu știu de ce, mă simt mai atrasă de înțelegere decît de judecată. Poate pentru că a întîlni oameni în felul ăsta copilăros, curios, m-a îmbogățit cu asupra de măsură: am devenit suma tuturor oamenilor pe care i-am înțeles – și încă un pic de miky pe deasupra.

Oh, da!!! Uneori mă înfurii, mă revolt, dau în clocot, mă afund în ocean și mă cațăr pe jazz sau mă revărs pe facebook. În rest, înțeleg și respect.

Puteți? Vi s-a întîmplat? De cîte ori? Cît vă e de ușor?

Categorii:
Fără categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title