„”Adevăratele înfrîngeri sînt renunțările la vis.”“

Open!

de

Se împlinesc – în curînd – 5 ani de cînd am părăsit România.

Am încărcat într-un microbuz o brumă de haine şi un dog german albastru (a cărui cuşcă nu încăpea în avionul pentru Marea Britanie) şi am traversat Europa, fără să mă gîndesc nici o clipă că las în urmă 41 de ani de viaţă, de carieră, de muncă, de prietenie, de bine şi de rău.

Am trăit, între timp, în 3 ţări, cu civilizaţii esenţial diferite şi am avut 2 mutări intercontinentale într-un an.

Am locuit într-o casă pe care am visat-o o viaţă şi mi-am luat certificat de grădinar ca să pot construi împrejur un mic paradis. M-am bucurat ca un preşcolar cînd Doamna Arici a făcut pui în căsuţa din grădină şi am plîns ca un viţel cînd motanul l-a mîncat pe Domnul Oac, broscoiul-şef al ochiului de apă din curte.

„M-am dat lupilor să mă mănînce” şi mare noroc am avut să păţesc precum Poetul: m-au refuzat, pentru că Domniile lor nu servesc „om îngheţat”. Ocupată să mă devorez eu însămi, să zbier la mine dimineaţa, să mă pălmuiesc la prînz şi să mă calc în picioare seara, m-am dezmeticit abia cînd îmi mai rămăsese doar sufletul rătăcit printre oase. Şi m-am apucat să mă reinventez – m-am dus din nou la şcoală şi am ajuns profesor într-o academie al cărei prag îl trecusem ca învăţăcel timid cu trei ani în urmă.

Mi-am serbat ziua în 2010 în Burj Khalifa – cel mai înalt turn din lume, cu fîntîni cîntîndu-mi şi dănţuind dezlănţuite la picioarele mele, şi gîndul zburîndu-mi la zecile de oameni care şi-au dat viaţa deşertului pentru ca o asemenea minune să fie posibilă. Cu fiecare vers al muezinului, m-am rugat unui dumnezeu a cărui identitate îmi era indiferentă, dar a cărui iubire o simţisem mereu aproape, să mă redea pe mine mie şi continentului meu – şi într-o dimineaţă m-am trezit în Zurich.

De multe ori, în răstimp, m-a bătut gîndul să încep un blog şi m-a hăituit răzgîndul că sînt prea puţină şi prea neînsemnată ca să mai poluez bietul www cu zicerile mele. Şi, străduindu-mă să mă comport, în fine, ca un absolvent, mi-am dorit să deschid „Şcoala Vieţii” – despre ceea ce nu se învaţă din cărţi şi ar ajuta la primenirea trăirilor noastre.

Alice Năstase Buciuta, colacul de salvare al gîndurilor mele şi eului meu profund şi creativ, face astăzi posibil un vis care părea îndepărtat şi deschizîndu-mi, încă o dată, o poartă către „Marea Dragoste”, îmi dă curaj să mă deschid lumii.

Vă promit că locul ăsta va fi unul în care vă voi aştepta mereu şi în care voi scrie numai pentru voi – un confesional virtual, în care veţi fi mereu în siguranţă pentru a vă rosti gîndurile şi a mă auzi şi pe mine, cu puţinul pe care îl am de zis. Promisiunea mea este că voi fi mereu deschisă, iar rugămintea mea la voi ar fi ca în acest dialog să ne păstrăm mereu deschişi, oricît ar fi de complicat, oricît de tentaţi am fi să ne păstrăm pe faţă măştile care ne fac socialmente acceptabili sau performanţi. Cum spunea Andre Agassi (în autobiografia lui răscolitoare), „Ceea ce văd oamenii acum, bun sau rău, e prima mea formare, prima mea întrupare. Nu mi-am schimbat imaginea, am descoperit-o. Nu mi-am schimbat gîndirea. Mi-am deschis-o.”

Şi fac astăzi, împreună cu voi, primul pas dintr-un nou început.

Categorii:
Marea Dragoste

Comentarii

  • Mihaela,
    ma bucur ca te voi putea citi aici. mi-a placut mult interviul cu tine din Marea Dragoste. mult succes!

    iana 5 martie 2012 21:20 Răspunde
    • Multumesc mult pentru incurajare, Iana!

      Michaela Burda 6 martie 2012 11:11 Răspunde
  • Ma innobilezi cu generozitatea ta. Tu stii sa oferi ca si cum ai primi un dar. Nu am mai intalnit asta la nimeni pe pamant.
    Pentru tot ce ai adus in viata mea, pentru prietenia noastra de pana acum si pentru toti anii pe care ii vom petrece impreuna schimband lumea, iti multumesc.

    Alice Nastase Buciuta 5 martie 2012 23:56 Răspunde
    • Lumea se schimba si noi ne schimbam o data cu ea. Ceea ce ai trait timp de 5 ani e un drum catre tine insati, asa ma gindesc. Ceea ce ar trebui sa tinem minte, ori de cite ori batem drumul catre noi, este ca fiecare piatra de ne intra in pantof ne invata ceva: sa mergem mai departe, chiar daca singeram, sau sa ne oprim si sa eliminam intrusul care ne raneste talpa, sau sa schimbam drumul prea accidentat. Un singur lucru neramine la final: drumul….

      madalina 6 martie 2012 9:07 Răspunde
      • „Sa ne oprim si sa eliminam intrusul care ne raneste talpa” – Foarte tentant, Mada!

        Michaela Burda 6 martie 2012 11:19 Răspunde
    • 🙂 Impreuna cu tine si „Marea Dragoste” simt ca pot orice! Te imbratisez!

      Michaela Burda 6 martie 2012 11:25 Răspunde
  • Felicitari pentru aceasta initiativa! Ma bucur nespus ca am avut ocazia sa ne intalnim si sa avem o asemenea legatura. Abea astept sa citesc tot ceea ce apare pe blog.

    Emilia 6 martie 2012 7:07 Răspunde
    • Emi, e foarte magulitoare prezenta ta aici! Abia astept sa spun povestea intilnirii noastre!

      Michaela Burda 6 martie 2012 11:22 Răspunde
  • Felicitari! Cu siguranta pasii tai vor fi parcursi alaturi de numerosi prieteni care se vor bucura de poarta pe care ai gasit-o deschisa aici, spre bucuria ta si a noastra deopotriva! Succes si ganduri frumoase!

    Delia 6 martie 2012 7:10 Răspunde
    • Te imbratisez cu cele mai bune ginduri, Delia! Sper sa ai dreptate.

      Michaela Burda 6 martie 2012 11:21 Răspunde
  • Minunat! Minunat!

    Lulu 6 martie 2012 8:44 Răspunde
    • 🙂

      Michaela Burda 6 martie 2012 11:20 Răspunde
  • Revista Tango este mai bogata si noi cititorii de asemenea.Avem un motiv in plus de nerabdarea de-a deschide revista.

    Rodica 6 martie 2012 11:05 Răspunde
    • Fiecare gind bun pe care il primesc ma motiveaza! Multumesc din suflet!

      Michaela Burda 6 martie 2012 11:17 Răspunde
  • URAAAAAAAAAA, MA bucur enorm, si pentru acest lucru multumesc mult de tot si d-nei Alice Nastase Buciuta, pentru cea eu personal prin intermediul revistei Tango am descoperit-o pe autoarea Mihaela Burda.
    De asemeni despre interviul din ianuarie anul asta nou, nu pot sa spun decit ca l-am savurat ca pe o mancare noua de care auzisem si care-mi stirnise curiozitatea la maxim.In fine ma bucur mult, abia astept si multumesc anticipat celor doua Zeite ale acestei lumi- Tangoul Romanesc (scris, trait, redat, dansat).

    iris40 6 martie 2012 11:23 Răspunde
    • Superb entuziasmul tau, Iris! Mi-ai transmis din energia ta si iti sint extrem de recunoscatoare!

      Michaela Burda 6 martie 2012 18:42 Răspunde
  • Iti voi cauta articolele,confesiunile daca iti place sa le numesti asa, cu mult interes si drag.Mult succes,Mihaela!

    Cristina 6 martie 2012 12:21 Răspunde
    • Cristina, mi-as dori sa fie mai mult decit niste confesiuni. Mi-ar placea extrem de mult sa raspund intrebarilor si framintarilor voastre – m-as simt mult mai utila si mai constructiva in dialog cu cititorii mei.
      Te imbratisez si iti multumesc pentru urari!

      Michaela Burda 6 martie 2012 18:46 Răspunde
  • Mihaela, bine ai venit in familia Tango! Felicitari pentru blog, si iti doresc multa inspiratie. 🙂

    Victoria West 6 martie 2012 19:26 Răspunde
    • Multumesc pentru urari, Victoria!
      N-am plecat nici o clipa din familia „Tango” – doar am ratacit o vreme…

      Michaela Burda 7 martie 2012 6:32 Răspunde
  • Mihaela, era culmea sa lipsesti de-aici, de fapt ma intreb unde-ai stat pana acum! La figurat, fiindca la propriu m-am lamurit… Ratacirile tale frumoase prin lume mi-au adus aminte de ale mele. Desigur, o stare egoista. Insa minunata. Te imbratisez si te astept!

    Simona Catrina 6 martie 2012 22:40 Răspunde
    • Cred ca noi am plecat, pe rind, doar ca sa condimentam cu noi doruri existenta minunatei, statornicei Alice. Iata ca tu te-ai intors! Eu, in mod limpede, ma apropii 🙂

      Michaela Burda 7 martie 2012 6:31 Răspunde
  • Mihaela, abia astept sa ne impartasesti din experientele tale…Vin cu drag la scoala ta, fiindca la ”scoala vietii” avem mereu ceva nou de invatat.

    camellia 7 martie 2012 7:35 Răspunde
    • Camelia, imi ridici moralul! „Scoala vietii” pare o propunere cam laxa ca sa fie luata in serios de cineva. Eu ma refeream la o scoala reala, care sa ofere cursuri referitoare la cunoasterea de sine, la modalitati de investigare personale si a relatiilor pe care le dorim, la maniere de a ne alege partenerii, astfel incit sa ne maximizam sansele de succes. Ma bucur ca te intereseaza! Voi aborda pe blog citeva dintre temele pe care le propun si pentru „Scoala” – pina sa o punem in fiinta, e bine sa vorbim si virtual.

      Michaela Burda 7 martie 2012 16:36 Răspunde
  • Si eu , ca si tine, fac aproape 5 ani de cand am parasit Romania, ajungand nu in Zurich ci in Geneva…si aceasta nu dupa 41 de ani de viata ci doar dupa 20. Iar aici, cum spui si tu, „m-am dat lupilor sa ma manance”, si am crescut…

    Mada 7 martie 2012 15:45 Răspunde
    • 🙂 Mada, bine ca ai crescut! Aici e un loc unde ai sanse sa cresti mare si limpede! Sper sa revii cind voi scrie despre Zurich – ne vei scrie si tu despre Geneva… Te astept cu drag!

      Michaela Burda 7 martie 2012 16:31 Răspunde
  • La multi ani! Pentru o prietena generoasa cu o inima de aur , care emana numai energie pozitiva. Te pup cu drag, Emilia

    Emilia 8 martie 2012 9:55 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title