„”Adevăratele înfrîngeri sînt renunțările la vis.”“

Elisabeta Regina

de

Astăzi am plîns ca o viţea!

Cînd Majestatea Sa, Regina Elisabeta a II-a, suverana Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord s-a adresat Parlamentului cu prilejul împlinirii a şaizeci de ani de la urcarea pe tron, pentru că BBC1 transmitea în direct, respiram în şoaptă. Nici pisica nu mai mişca! Nu era nimeni în inspecţie – cineva de la Centrul pentru Cocoloşirea Cetăţenilor Români Disperaţi să Devină Britanici sau cineva de la Taxe şi Impozite (pe astea, oricum, le plătim la zi prin graţia aceluia dintre noi – nu eu! – suficient de responsabil încît să ne ţină în categoria cetăţenilor solvabili). Eram doar eu, cu motanul în braţe.

Am avut privilegiul de a asista la o ceremonie care nu a durat mai mult de cincisprezece (da, 15!) minute – din care discursul Reginei a durat circa trei (da, 3!) minute. O ceremonie istorică. Un discurs istoric. Nu numai pentru Regatul Unit şi pentru Commonwealth – pentru întreaga omenire, fiindcă, dacă ne convine sau nu, viaţa noastră, aşa cum este ea astăzi, oriunde ne-am afla pe glob, este rezultatul interacţiunii cu naţiunea aleasă pe care o conduce şi o reprezintă o Suverană de anvergura istoriei.

Ei şi?! Ce credeţi că mă apuc să fac, în timp ce Regina se îndrepta spre banchetul oferit de Parlament?! Mă reped să văd comentarii la televiziunile din ţărişoară! Comentarii despre felul în care Imperiul Britanic, în plin proces de constituire la ora respectivă, a sprijinit Unirea Ţărilor Române de la 1859; cum au influenţat relaţiile bi-laterale cîştigarea şi recunoaşterea independenţei de la 1877; cum au fost redobîndite teritorii istorice după Primul Război Mondial; cum au fost pierdut aproape tot ce putea fi după al Doilea Război Mondial.

Cum – pe parcursul a patru generaţii, de la Regina Victoria, pînă la Elisabeta a II-a – naţiunea britanică a construit şi a deconstruit (fără să distrugă!) cel mai întins şi mai dinamic Imperiu din istoria omenirii (cînd Elisabeta a II-a de azi s-a născut, în 1926, Imperiul deţinea 25% din suprafaţa uscată a planetei şi cam acelaşi procent din populaţie!). Care au fost petele din strălucirea acestei cîrmuiri (criza Canalului Suez din 1956, dezastrul din Orientul Apropiat – ca să numesc numai două situaţii în care Regina a fost în centrul dezbaterilor aprinse ale secolului trecut, dar a căror existenţă ne grevează existenţa şi astăzi). Care au fost mecanismele prin care Imperiul Britanic a devenit o „uniune a bunăstării comune” a fostelor dominioane, funcţională şi prosperă, numărînd astăzi o treime din populaţia lumii? Cum de Regina a „patronat” (cu o expresie aproximativă a lui Winston Churchil, primul dintre cei 12 Prim Miniştri pe care i-a avut!) „disoluţia Imperiului” şi, totuşi, astăzi, este Suverana adorată a încă cincisprezece ţări, în afara Regatului Unit?!

Ce să vezi pe ecranele iubitei ţări, a cărei politică externă părea la un moment dat să se toarcă după axa Bucureşti – Londra – Washington?! Zero! Ciuciu! Nada! Canci! Nix (sic!)! Nimic! N-a mai apărut nici măcar doamna aceea cu pălărie absurd de înflorată, care se nimerise pe toate posturile care n-aveau servicii de pază, cu prilejul nunţii princiare din primăvara trecută. Se vorbea cu fervenţă despre o măreaţă iniţiativă parlamentară – a zilei libere de ziua de naştere. Şi despre manglitori – mai mult sau mai puţin clasicizaţi. Şi despre dosarul Zambaccian. Şi, sigur, despre Zîne cu decoltee adînci şi faptele lor uluitoare. Iar pe paginile de web ale ziarelor „serioase” – capete retezate, copii împuşcaţi cu sînge rece şi căţei care se zbenguiesc cu vidre. La coada, un discurs al Ducesei de Cambridge – pe care, dispreţuitor şi şchiop stăluciţii ziarişti din Românica o numesc tot „Kate Middleton”.

Ni se tot arată chestii de care să ne hlizim sau să ne înveninăm. Nu ştim nimic – absolut nimic! – despre ce se petrece important în lume.

Tolerînd un spaţiu public fără reguli şi norme elementare de acceptabilitate, ne auto-condamnăm să nu mai putem deveni. Ni se spune mereu cum NU se face, ni se bagă în ochi non-stop modele despre cum să NU fii. Nici o naţiune din lume – cu atît mai puţin englezii! – nu se mai complace astăzi într-o asemenea atmosferă.

Nimeni din România nu ne arată niciodată cum s-ar putea face. Şi ce am putea deveni. Nu v-aţi plictisit? N-aţi vrea să schimbăm ceva? Cum am putea face, să rostim ca Elisabeta a II-a: „Sînt mîndră de trecutul acestei naţiuni şi încrezătoare în viitorul ei!”

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Aceeasi senzatie o am si eu uitandu-ma la TV, ca suntem pe zi ce trece mai marunti in preocupari si aspiratii.

    Adina 20 martie 2012 20:56 Răspunde
  • Sunt doua lucruri pe care vreau sa le subliniez si nu vreau sa le amestec!
    1. Marea Britanie – si nu numai – este o oaza de civilizatie!!!
    2. Nu prea ma dau in vant nici dupa englezi si nici dupa americani; sa ma explic. Acessta civilizatie a lor, nu ar mai fi fost posibila astazi daca, al doilea razboi mondial se sfarsea altfel! Adica, ei, englezi, au pierdut razboiul…sau, sa reformulez, l-au castigat vanzadu-ne ca pe vite in piata, la rusi!! Datorita lasitatii acestei natii – care azi a atins apogeul civilizatiei – si al lui Churchill care si-a salvat tara, bunici- mei au trait comunismul in toata splendoarea sa! Ne-au dat la rusi si toata intelectualiteatea romana din perioada interbelica, si oameni politici MARI AI ROMANIEI au sfarsit la canal! RO „datoreaza” situatia in care se afla azi si Marii Britanii!!!
    Asa ca daca azi regina se adreseaza Parlamentului …ma cam lasa rece! Desi,poate pentru tineri ca tine, este ceva solemn (si nu neg asta), credema-na ca nu este. Deloc!

    sorin 22 martie 2012 0:59 Răspunde
    • Sorin,
      dezbaterea istorica / politica am senzatia ca ia un spatiu prea mare ca sa incerc un raspuns aici. Voi incerca sa explic intr-o postare ulterioara desi e clar ca… pe multa lume „lasa rece” subiectul.
      In rest sint entuziasmata ca exista macar un singur om pe lume care ma considera „tinara” (la cei 46 de anisori batuti pe muchie!). You made my day!:-)

      Michaela Burda 22 martie 2012 10:42 Răspunde
  • A avea stil si clasa presupune educatie corespunzatoare, traditie si studiul propriei entitati. Din pacate, aceste trasaturi lipsesc din pedigreeul posturilor nationale de televiziune nou aparute. Stii cum zice vorba romaneasca despre diferenta dintre magar si cal : chiar daca ar fi sa-l poleiesti  pe magar cu aur, tot nu-l poti transforma niciodata in cal. 
    Programele tv, cu cateva exceptii, sunt de o calitate absolut indoielnica iar scuza invocata pentru lipsa de tinuta si vulgaritatea infricosatoare este ca publicul agreeaza scandalul si stirea socanta. Nu stiu exact cate minti bolnave pot savura crimele de la Cocarlati mai degraba decat discursul Reginei Elisabeta a-II-a, dar se pare ca sunt cateva. Altfel nu-mi pot imagina cum ar supravietui toate aceste televiziuni aparute ca ciupercile dupa ploaie. 

    Eh he, draga Mihaela,  mai e mult pana departe….

    Abigail 23 martie 2012 4:16 Răspunde
  • de ce…. ca o vitea???? nici nu am putut citi articolul din cauza acestui :azi am plans ca o vitea….

    valeria 27 martie 2012 6:10 Răspunde
    • Imi cer mii de scuze!
      N-as vrea in ruptul capului sa scriu lucruri ofensatoare sau deranjante, in nici un fel!
      Uite ca reformulez: „Am plins ca o kestie mica, dragalasa, neputincioasa, abandonata in drum, cu nas umed si buze marei, care tot mesteca nu se stie ce in sine si e teribil de catifelata.”
      🙂

      Michaela Burda 27 martie 2012 10:35 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title