fbpx
„”Adevăratele înfrîngeri sînt renunțările la vis.”“

Cetăţeanul inutil

de

N-am avut nici o zi de vacanţă.

Ca un copil invers, atipic, vara mi-am petrecut-o la şcoală – o prestigioasă şcoală din Marea Britanie, adusă în România de un temerar prieten.

Destinul  – într-o strînsă şi devotată colaborare cu mine – a făcut astfel încît, ca şi pînă acum, să îmi pot permite să plătesc nişte studii costisitoare. Pe care aş fi putut – foarte lejer – să le parcurg în ţara lor de origine. Eu nu numai că am ales să vin la şcoală în România. Am
făcut un lucru mult mai grav: în adîncul sufletului meu, mi-am dorit să mă întorc la România.

De aici, experienţa mea, care e – poate – cea mai profundă şi mai amară învăţătură a vieţii mele de adult.

Ca să pot vota, în ziua Referendumului, am ales să îmi devansez biletul de avion cu 2 zile astfel încît, în loc să votez la sediul Consultatului Român din Berna, să votez la mama acasă unde, încă, mai figuram pe listele cu votanţi permanenţi.

Nu am putut vota.

Cartea mea de identitate era expirată şi, deşi secţia de poliţie era deschisă, mama nu a putut găsi actele casei, pentru a putea că e proprietarul casei din 1977 şi mă ia benevol în spaţiu. M-am întors la secţia de votare şi am declarat că am domiciliul în străinătate – şi am arătat actul meu de rezidenţă din Elveţia. Mi s-a cerut paşaportul românesc. Pe care, deşi era valabil, nu scria că sînt „cetăţean român cu domiciliul în străinătate”. Nu m-au putut încadra niciunde. Aşa că nu am votat.

Nu a fost nevoie de votul meu.

Tot discutînd, prin medii româneşti de business, despre perspectivele pe care le-aş putea avea dacă m-aş întoarce să lucrez „în ţară”, mi s-a atras atenţia că „românii plecaţi” care se întorc şi încearcă să aibă vreun soi de activitate pe teritoriile natale, sînt calificaţi drept „rataţi” – iar eu, cu toate şcolile mele englezeşti şi experienţa mea internaţională, n-aş putea „lua locul” altora, în care „clienţii au căpătat încredere”. Oricum, aş fi „o picătură într-un ocean.” Am plecat, cumva, iluminată de sub potopul de clişee.

Nu e nevoie de serviciile mele.

Am urmărit şi eu, din biroul meu din Zürich, frumos garnisit cu cărţi despre dezvoltare personală, dezvoltarea liderilor, terapie, coaching, transformare culturală, filozofia dialogului şi noua civilizaţie empatică, tot ceea ce se petrece în ţară. Adică, în România. Patria în a cărei limbă încă îmi bate inima.

Acolo unde cultura e dată la măsea de foşti rozători de duzină reciclaţi din pivniţele serviciilor. Acolo unde nu există nici un fel de transformare, pentru că totul e atît de amestecat cu tot încît nimic nu mai poate deveni altceva. Acolo unde conceptul de „leader” nu mai are cum să îşi facă loc prin suma sufocantă de nulităţi în prim-plan. Acolo unde nu are cum să existe empatie, pentru că obişnuinţa de a potoli frustrarea cotidiană cu o duşcă de venin, scuipată apoi peste oricine îţi iese în faţă, a devenit a doua natură. Acolo unde, generatorii de opinie, care ar trebui, mai întîi, să cerceteze, să investigheze, să instruiască şi să informeze, stau lipiţi de ecranele tv – pe dinăuntru – ca nişte căţeluşi dătători din căpuleţe prăfuite de pe fostele capote de Dacia 1100, 24/7.

Şi nu mică mi-a fost mirarea cînd lideri de opinie extrem de vocali şi vizibili, făcîndu-se ecoul conducătorilor iubiţi, au declarat că cetăţenii români cu domiciliul în străinătate, pentru că „îi doare-n … de România, că de-aia au plecat”, trebuie negreşit măturaţi de pe listele permanente, ca să nu mai tot încurce lumea.

Aşa am parcurs cea mai importantă şcoală de vară – una în care mi-a fost profesor România şi care, se pare, a costat deja o mare parte din viaţă şi continuă să mă coste cu vîrf şi îndesat, atîta vreme cît voi avea nevoie sufletească de o patrie pentru care sînt un cetăţean inutil.

Cîţi ca mine?!

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Oh, Doamne…. ce dureros.

    Ana 21 august 2012 20:40 Răspunde
    • Ana, imi cer mii de scuze!
      Stiu ca poate parea dureros, dar cred in ceea ce ne motiveaza, inca o data, daca mai era nevoie, sa fim verticali in ceea ce priveste nevoile si intrebarile noastre.
      Doamne ajuta!

      Michaela Burda 21 august 2012 23:16 Răspunde
  • Buna,Mihaela!Nu fii trista pentru reactia unui esantion(nesemnificativ,te asigur)de populatie!Si mai ales, nu pune la inima!Stii prea bine ca la noi inca se face ziaristica pe genunchi, se denatureaza informatia in asa maniera incit sa se inflameze cineva la un moment dat, sa iasa un scandal suculent de undeva, ca asta vinde!Ma delimitez clar de toti purtatorii de buletin romanesc care nu pretuiesc deloc tara si cultura romana.Nu e ironic -tu nu ai act romanesc dar simti atat de intens romaneste si vibrezi la problemele tarii tale in timp ce altii cu domiciliul stabil aici,nu fac decat rau imaginii Romaniei?Am intilnit adesea patriotism mai mare la romanii nevoiti sa se afirme in afara tarii pentru ca aici nu mai aveau loc de impostura.Nu inteleg nici eu mecanismul acesta romanesc care aduce in functii cheie numai persoane de proasta factura,astfel incit majoritatea sufera pe seama acelui esantion nesemnificativ numeric de care pomeneam la inceput! Iti doresc din toata inima sa ai mult, mult succes si pe viitor astfel incit tu si ceilalati romani din pribegie sa puneti umarul candva la vindecarea tarii acesteia atat de incercate.La voi e nadejdea -asta e adevarata imagine pe care o aveti in sufletele romanilor ramasi acasa!

    hanna 22 august 2012 8:03 Răspunde
    • hanna,
      multi oameni de valoare au ales sa taca pentru ca li s-a parut nepotrivit, indecent, prea ostentativ sau mai stiu eu cum sa „iasa in frunte”. In felul asta non-valoarea si-a inchipuit ca patroneaza si, iata, acum cotropeste!
      Iti promit ca voi avea succes si voi intoarce acest succes acasa, in pofida faptului ca unii parteneri se dau inapoi din pricina situatiei „instabile” de acasa.
      Am avut toata viata un singur buton rosu: spune-mi ca „NU se poate!”, iar eu voi demonstra ca e posibil!
      Gresit (cum crede sotul meu) sau corect – voi demonstra asta si acum! (pt Romania)
      Iti multumesc pentru cuvintele bune si sper sa ne regasim la o seara gazduita de „Tango” – ritmul care ne-a adus alaturi! 🙂

      Michaela Burda 25 august 2012 21:48 Răspunde
  • Stai acolo…sufera de dor…vino in vacante…nu tara e vinovata ci conducatorii…incultura si nonvaloarea si-au facut loc destul aici.Numai ganduri bune sa ai !

    Costea 22 august 2012 13:58 Răspunde
    • Costea, nici macar nu stiu ce am facut atit de bine incit sa te am oaspete pe blog, dar – Dumnezeu sa te binecuvinteze!
      Ai fost unul dintre ingerii crunti, dar binecuvintati ai carierei mele – ne-am distrat copios, am muncit pe rupte si ne-am bucurat ca niste zei!
      Daca n-as fi invatat si de la un MAESTRU ca tine ca viata in aceasta profesie – de realizator tv – se traieste asa, as fi fost… altceva!
      Tu esti o mare parte din omul care sint eu azi – iti multumesc cu plecaciune!
      Dragostea, devotamentul meu si gindurile mele bune vor fi mereu cu tine!

      Michaela Burda 25 august 2012 21:53 Răspunde
  • Poti eventual face rectificari pe pasaport pentru a scrie tot ce se solicita pentru a putea vota si in tara si in strainatate la alegerile ce urmeaza.

    N-am fost plecata din tara, dar tot astept sa se intoarca cetatenii romani din occdident, cetateni care sa vina cu o gandire, atitudine noua.

    Oricat ar fi de greu, sa se asocieaze ( in cadrul unor ziare, firme, institutii noi) si scoata caruta din mocirla, impreuna cu cetatenii ok ce sunt aici. (Cum ar fi si Alice)

    Sper sa nu va lasati descurajati si sa aratam ca desi greu, nu e imposibil de imbunatatit lucrurile in Romania.

    Genevieve 22 august 2012 15:32 Răspunde
    • Genevieve, iarta-ma pentru raspunsul intirziat! Inca mai negociez cu mine insami incotro se duce blogul meu…
      Dar si raspunsul tau imi da stire ca, poate, nu trebuie sa se duca nicaieri – doar catre cititorii mei!
      E mai complicata administratia, dar ii voi da de capat!
      Te imbratisez si ma bucur sa ne regasim!

      Michaela Burda 25 august 2012 21:42 Răspunde
  • e bine mamica,basescu e back in bussines, se redeschide tele 7abc,poate se leaga ceva?ca-n vremurile bune…incearca

    una 23 august 2012 15:03 Răspunde
  • as pleca din Romania in secunda 2 si nu m-as mai intoarce in veci, darmite sa mai votez, din pacate nu pot, dar nu e o tara in care mi-as dori sa fac copii si sa-i cresc, prin urmare am si decis sa nu am copii, ce sa le las mostenire….manele? prost gust? saracie si nesihuranta maxima? nu…suntem inca primitivi

    Ana 24 august 2012 19:33 Răspunde
    • Ana, draga mea, dintre toate comentariile al tau este atit de trist si de radical! Sper – din inima! – ca e doar sub presiunea momentelor nu tocmai senine prin care trec toti romanii si ca vei mai avea vreme sa consideri optiunile… Nu am copii. Dar iti pot spune sigur ca, asa cum scriam si in editia tiparita a „Tango”-ului de august, uneori, imi aud ecoul inimii plingind dupa fiul meu nenascut. Mai gindeste-te! Da-ti timp! Si perspectiva!
      Te imbratisez!

      Michaela Burda 25 august 2012 19:15 Răspunde
  • Bine te-am regasit mi-ai lipsit Mihaela.

    dolores velicu 25 august 2012 19:30 Răspunde
    • Iti multumesc mult!
      Si voi mi-ati lipsit mie – dar a trebuit sa imi fac un examen de constiinta, de intelepciune, de maturitate (daca vorba asta se va potrivi vreodata cu mine 🙂 )
      Pentru ca, se pare, cel mai „de succes” blog pe care l-am scris se referea la o efemerida… iar intentia mea nu este deloc sa imi leg numele sau opiniile de o intimplare, fie ea cit de zgomotoasa.
      Ducindu-ma inapoi la „Open” – blogul meu de deschidere, am vazut ca mi-as fi dorit aici sa fiu extrem de deschisa, pe multiple teme, asa cum sint si in viata reala…
      Marturisesc – inca nu stiu daca sa ramin asa, „open”, sau, de dragul succesului, al numarului de cititori, etc. sa ma duc pe o nisa si sa scriu numai despre ACEL subiect ales…
      Am sentimentul ca daca as face asa, multe din gindurile mele despre cum se structureaza acum societatea din Romania, despre marginalizarea nemeritata a culturii – prin care ne-am sustinut „la suprafata” spiritului in 50 de ani de comunism, despre derapajele sau succesele emisiunilor tv (in care am un indelung exercitiu), despre dinamica vietii altor civilizatii pe care le traiesc – ar ramine doar ginduri personale… Si n-ar avea nici un ecou in oameni care, poate, vin aici in cautarea unui licar de speranta, sau de zimbet sau de energie pe care, pe vremuri, o imparteam nediscriminat.
      „You got me going” cum ar zice englezii – fiindca daca am lipsit macar unui singur cititor, inseamna ca merita sa scriu, cu fiecare zi mai semnificativ si, desigur, mult mai bine!
      Te imbratisez, Dolores, si iti multumesc!

      Michaela Burda 25 august 2012 21:39 Răspunde

Dă-i un răspuns lui Ana Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title