„”Adevăratele înfrîngeri sînt renunțările la vis.”“

Ce putem urî cînd iubim

de

Rar – extrem de rar! Rarissim! – se întîmplă să adorăm pe cineva sau ceva cu totul.

Adesea ne trezim gîndind în termeni de ”Îl iubesc, dar… are niște comportamente care mă deranjează” (adică, mă voi strădui să i le schimb, să îl determin să și le schimbe, să aștept să le schimbe).

”Sînt îndrăgostit de meseria mea, dar… spiritul supra-competitiv care ne domină industria sper să dispară” (adică, bîrfele și conflictele artificiale astfel alimentate mă obosesc și îmi strică pofta de muncă).

”Am văzut o casă care nu-mi iese din minte, dar… are niște lucruri pe care le detest” (adică, trebuie negreșit să le schimb).

Un om mai învățat, mai harnic și mai de lume decît mine, Dimitrie Cantemir, ne-a prevenit demult că ”Unui lucru fără cale, cale dînd, alte lucruri fără cale vor urma!”

Formula ”Iubesc, dar…” e un drum fără cale. Nu vom putea niciodată iubi o persoană care minte și înșală așa cum respiră, dacă sîntem construiți și educați să detestăm minciuna. Vom avea întotdeauna frisoane lîngă un asociat mincinos, chiar dacă asta ne crește amîndurora veniturile azi. Lipsa unei grădini așa cum ne-am dori sau a spațiului de depozitare într-o casă ne va face în fiecare clipă viața mizerabilă.

Ceea ce începe ca un ”inconvenient” sau, vai! ”compromis”, acceptat la pachet cu restul – perceput ca ”minunat”, se va transforma în timp într-un crocodil hrăpăreț, veșnic treaz și mereu dispus să își înfigă colții în micile bucurii sau liniști ale fiecărei zile.

Există, totuși, o cale de a trăi cu ceea ce ne sîcîie, ne împunge, ne deranjează?! Atîta vreme cît sîntem vii, cu siguranță că există – și e calea cunoașterii sinelui și a devenirii.

Unde sînt limitele mele de înțelegere, acceptare și toleranță? Cred că asta e întrebarea de la care trebuie să plecăm. E mai probabil să divorțez pentru că are obiceiul de a-și lăsa pantofii împrăștiați în hol sau pentru că dispare de acasă cu orele și nici măcar nu dă o explicație pentru asta? E mai probabil să demisionez pentru că nu avem angajată o companie de curățenie și eu sînt cea care trebuie să șteargă în fiecare zi praful de pe birou sau pentru că nu mă reprezintă felul în care firma își tratează oamenii? Îmi convine mai mult să investesc pentru a-mi amenaja podul ca spațiu de depozitare, poate și ca romantic birou de acasă sau e mai bine să mă mut și să conduc o oră în plus pînă la birou, în fiecare zi?

Merită să îmi folosesc energia pentru a schimba o realitate sau e mai bine să caut altceva? E extrem de independentă, concentrată pe carieră și muncește mult, în timp ce eu îmi doresc o familie – ce e de făcut? Lucrez într-o companie mică, unde am satisfacții mari și am un salariu îndestulător, însă aș vrea o perspectivă de avansare care să se potrivească ambițiilor mele – să mă mut într-o multinațională sau să încep o afacere pe cont propriu?! Am o casă așa cum mi-am dorit, într-o zonă cu aer curat și multă liniște, dar facturile îmi crapă capul!  – mă mut sau explorez alte opțiuni?

Nu vreau să vă asfixiez cu truisme de tipul ”cel care poate lua cea mai bună decizie pentru tine ești TU!”. Mi-aș dori să plecați de aici cu un minim instrumentar care să vă ajute la luarea deciziilor. Deci, cum aflăm ce ne putem permite să detestăm la ceea ce iubim?

  1. Muncim mult, în fiecare clipă a fiecărei zile ca să aflăm în cel mai mic detaliu cine sîntem noi – unde ne sînt limitele, cele flexibile și cele inflexibile. Ce sînt dispusă să schimb eu la mine? Feriți-vă ca Dracu de tămîie de inflexibilități moștenite!
  2. Aflăm despre noi ceea ce nici măcar noi nu știm. Sursele sînt multiple: prieteni de o viață, mentori, workshop-uri de dezvoltare personală (nu dați bani la impostori care pînă și pe site-urile lor scriu ”miau” ca pisica, dar vă dau peste ochi cu acreditive internaționale plătite cu 2 firfirei!) sau situații de viață în care chiar ne propunem să ne testăm limitele!
  3. Ne uităm mereu – dar mereu! – la consecințele pe termen lung!

Și mai scurt: cu cine, cu ce poți trăi? Definește-te, ca să poți afla. În pofida a ceea ce învățăm din basme, de timpuriu, iubirea nu e despre întîlniri spectaculoase, supraviețuiri miraculoase sau parteneriate supranaturale. E despre viața de zi cu zi.

Cu cine, cu ce poți trăi în fiecare zi?! Un papagal, o pisică, o maimuță, un cîine sau un crocodil?!

Categorii:
Fără categorie

Comentarii

  • Mi-a placut mult. Multumesc. 🙂

    Ana 27 februarie 2018 9:10 Răspunde
    • Toate gindurile bune! Eu multumesc pentru incurajare, Ana!

      Mihaela Burda 3 martie 2018 19:14 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title