„”Adevăratele înfrîngeri sînt renunțările la vis.”“

Alice

de

De ieri dimineata incerc intr-una s-o sun pe Alice.

In casa mea impachetata bocna, din care a disparut comfortul si au ramas doar sacii de dormit si vesela de unica folosinta, sentimentul importantei oamenilor pe care ii avem in suflet, care sint cu noi mereu, orice s-ar intimpla si care au ajutat la constructia noastra m-a indemnat sa nu scriu vreun sms ori vreun mesaj pe fb, ci sa incerc sa ii aud glasul si sa ii spun direct ce simt, de ziua ei.

Am incercat si azi – pina la ora la care scriu, n-am reusit.

Apoi am realizat ca a scrie pe „Marea Dragoste” e ca si cind as scrie in sufletul celei care imi gazduieste aici gindurile mele rare, putine si usoare.

Asa m-am decis sa va povestesc – lucruri pe care, poate, nu le stiati despre Alice si care pe mine ma vor determina s-o tin in suflet pina cind voi inchide ochii.

Am debutat in presa impreuna – la inceputul anilor 1990. Eu, ca redactor de televiziune, ea, ca jurnalist de presa scrisa. Era o lume mica si – daca va mai amintiti – de elita. Era usor sa tinem ochii unii pe altii in timp ce evoluam. Alice facea parte dintre cei putini, alesi, a caror scriitura m-a captivat – era un amestec de umor, inteligenta ascutita, judecata neiertatoare, capacitate incredibila de a spune lucrurilor pe nume, dublata de o incredibila sensibilitate; un amestec binecuvintat, genial exprimat stilistic, pe care nu mi-a mai fost dat sa il intilnesc vreodata NICAIERI IN LUME! (dat fiind ca in fiecare dimineata, de 10 ani incoace, imi iau ragaz macar sa frunzaresc principalele gazete din UK, din State, din UAE si, mai nou din Germania/Swiss, cred ca am o baza buna de comparatie).

Primul nostru proiect comun a fost Festivalul Mamaia 1999 – era al doilea an in care era produs particular, impotriva tuturor sortilor. Primul an in care incercam sa facem un festival „ca afara” – nu unul care tine cont de tabu-uri, ci unul care pune in contact producatorii si creatorii de muzica, un eveniment care creeaza o piata, care se afla in mijlocul dinamicii muzicale, nu la marginea ei. Era chiar mai mult decit atit: o incercare de re-branding si de comunicare sustinuta a unui eveniment intinerit, modern, capabil sa inscrie Romania intre tarile creative (muzical) ale Europei. Da, lucram cu un producator general extrem de controversat ca persoana, care se si bucura sa aiba eticheta asta pe care o considera „publicitate” (stiti, nu putea sa isi puna silicoane, nici sa se marite, nici sa divorteze – eram, totusi, in 1999, iar Domnia Sa era bine trecut de primele doua tinereti) :-).

Am avut nenumarate intilniri cu Alice in care am explicat ce imi doresc si ce as vrea sa construiesc – si, daca vedeam reticenta ei constanta fata de partenerul nostru de dialog, vedeam si felul in care intelege ce imi doream sa construiesc. Desigur, ea si-a sacrificat concediul din vara respectiva, dar, probabil, evenimentul a avut cel mai bine organizat birou de presa la care putea spera.

Trei ani pe repede inainte si iata-ma pe mine: fara job (demisionata salbatic dintr-o multinationala), fara perspectiva de a avea un job (pentru ca ofertele „locale” mi se pareau fie hazoase, fie mizerabile), fara mai nimic pe lume (in afara de un dog german albastru imens, inteligent si special). Tot ce am avut atunci a fost un telefon de la Alice: ma invita sa scriu pentru revista pe care o concepuse si, la vremea respectiva, sub un trust de presa care a pierit pe propria limba, se numea „Tabu”. Multa lume se va gindi ca mi-a dat doar „o piine”, o posibilitate de a-mi plati facturile. De fapt, mi-a dat cu mult, cu inmiit mai mult! Dindu-mi sansa de a scrie (din nou), mi-a dat o sansa sa ma regasesc – a inteles natura mea neimblinzita si si-a asumat responsabilitatea de a incerca sa calauzeasca energia mea salbatica intru ceva constructiv.

Mai mult, am fost martorul felului in care incerca sa impace responsabilitatile conducatorului de revista cu acelea ale maternitatii – un exercitiu de daruire si de generozitate pe care l-am mai intilnit rar, extrem de rar in viata (din pacate).

Tot restul este o istorie cunoscuta: Alice este un creator de geniu, o femeie a carei forta este egalata doar de discretia ei nemarginita!

Alice, din punctul meu de vedere, este un business leader nascut prea devreme pentru maniera in care opereaza: ea intelege, mai mult decit controleaza, accepta mai mult decit investigheaza, apara mai mult decit ataca – dar cred ca, tocmai prin felul asta de a fi, va construi ceva mult mai durabil decit toti ceilalti.

Stiti mult despre mama Alice – pentru ca ea are generozitatea de a ne impartasi pe pagina „Marea Dragoste” experientele si trairile ei,

Stiti grozav de mult despre scriitoarea Alice Nastase-Buciuta – pentru ca, probabil, multi dintre voi au cartile ei acasa. Iar daca nu este acesta cazul, stiti oricum, enorm, citind pagina de web pe care alege sa gazduiasca bloguri precum este al meu, de mult plecata…

Stiti extrem de putin despre ce inseamna prietenia cu Alice, mai ales pentru mine. E o mare bucurie! E o mare onoare! E o extrem de mare eliberare pentru ca nu exista nici un fel de conditionare financiara sau de „status” intre noi – ceea ce ne face sa fim impreuna e mult mai presus de tot ceea ce e material! E, in fiecare clipa, o revelatie – pentru ca, desi ne stim de o viata, o redescopar la fiecare pas al fiecarei zile! E, mai presus de toate, o lectie exemplara despre cum te poti devota familiei si talentului tau in acelasi timp!

Citesc prin gazete ca TVR aduna „divele” pentru emisiuni de „maxima audienta”!!! Le depling managementul (saracul!) si optiunile (vai mama lor!). Sa aiba pe tronsonul de mid-day talk show o personalitate de continutul si anvergura pe care o are Alice – mai va! Nu prea cred, din pacate, ca ii duce capul…

In schimb, in ceea ce ma priveste, ma consider unul dintre cei mai norocosi oameni din lume! Alice m-a ajutat sa imi construiesc rochia de mireasa neagra, chiar daca a detestat alegerea mea! (apoi a si recunoscut ca arat mai bine decit orice mireasa alba!) Alice m-a ajutat sa fiu mai mult decit eu insami cind eu voiam sa sar peste propria umbra, Alice m-a adunat din bucatele cind m-am facut praf si niciodata nu mi-a reprosat ca ii datorez noua identitate, Alice a avut tepi, dar pe bune, Alice a ascultat cind am zbierat, pentru ca stia ca e pe bune, Alice creeaza si imi da mie sa construiesc, Alice e in business-ul de corporatie, dar nu se strica niciodata, Alice intelege ca eu sint in the corporate business si incearca sa inteleaga de ce, Alice stie ca daca nu mai pot nimic, pot sa scriu, ceilalti nu inteleg din ce cauza Alice alege sa ma lase sa scriu, Alice e singura, dar niciodata nu ma abandoneaza, Alice e inconjurata de toata dragostea din lume, dar totusi imi scrie mesaje ca ma poarta in inima.

Tacem. Mult (dupa ce eu am plecat din tara). Trebuie sa conduc mult ca sa ne intilnim la un concert al lui Peter Gabriel in UK si sa imi arate ca e fericita cu Paul. Ii multumesc lui Dumnezeu! Ii conduc spre Londra si aflu ca e insarcinata si vor avea o fetita! OMG!

Alice stie aproape tot si are maiestatea sa spuna „nu stiu” cind despre asta e vorba. Alice a trait aproape tot si are bunul simt sa nu se avinte in sfaturi, ci doar sa impartaseasca experiente. Alice a citit mult – si continua! – si nu se prevaleaza vreodata de lucrul asta in dialog cu oricine.

Alice e mai mult decit un om – e o experienta complexa.

LA MULTI ANI! Dumnezeu sa te binecuvinteze pe tine si minunata ta familie!

Multumesc, cu mare drag si dor, ca faci parte din viata mea!

Te iubesc! Multumesc! (de fapt, cred ca doar asta eram in stare sa ingaim prin telefon)

 

 

 

Categorii:
Uncategorized

Comentarii

  • Mihaela, tu stii sa inalti oamenii din jurul tau si sa-i luminezi cu o maiestrie care oscileaza intre arta si nebunie! Nu-i adevarata nici a zecea parte din ceea ce spui tu, sau, daca ar fi cumva ceva adevarat in ceea ce scrii, atunci ar trebui adaugate capitole vaste despre slabiciunile, ezitarile, nimicnicia si prostia mea pe care tu le-ai vazut si confruntat de atatea ori in plina efervescenta!
    Dar frumusetea lumii sta in sufletele frumoase, iar tu esti un inger, nu poti vedea altfel!
    Iti sarut mainile cu care remodelezi universul, dupa chipul si asemenarea frumusetii tale si, inlacrimata de fericire, multumesc pentru norocul nemeritat de a-ti fi prin preajma. Te iubesc si iti promit ca am sa ma lupt sa merit cu adevarat dragostea ta.

    Alice Nastase Buciuta 14 iulie 2013 21:30 Răspunde
    • Cineva m-a definit odata ca fiind „an intelligent maverick” – asta si cred ca sint! TU mi-ai dat rost, mi-ai dat sens si stabilitate intr-o viata, care, da!!!! e prea mult intre arta si nebunie!!! Atit de incredibil effort din partea ta! Atit de multa inconstienta din partea mea! 🙂 Te iubesc si iti multumesc, oricum!

      Mihaela Burda 14 iulie 2013 22:05 Răspunde
  • Atat pot sa ingaim si eu: ” Adorabile! „

    je 15 iulie 2013 5:22 Răspunde
  • Nu pot sa spun decat „Bravo” dupa numarul acesta de scris in forta, ravasitor, navalnic, sincer si de-a dreptul magistral!
    Mihaela, ai creionat o relatie extrem de rara intre femei, una echivalenta cu cea a cavalerilor templieri bazata pe onoare, demnitate, loialitate si mai ales dragoste!
    Femei de inalta clasa, oameni extraordinari!

    hanna 15 iulie 2013 7:50 Răspunde
  • Un an nou fericit Mihaela si tot ce iti doresti! La multi ani!

    Victoria West 31 decembrie 2013 19:30 Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title